La final de 2016 când tragi linie

La final de an, când tragi linie, e bine să poți zice că a fost un an bun. Chiar a fost. Cred că cel mai bun. Am tras linie și mi-am dat seama cât de multe am realizat, locurile pe care le-am văzut, oamenii pe care i-am cunoscut. De data asta în mai puține cuvinte și ceva mai multe poze, vă las cu retrospectiva anului. Continue reading “La final de 2016 când tragi linie”

Advertisements

Aventura-n Apuseni

A trecut ceva timp de la Aventura în Apuseni și cu fiecare zi devine tot mai dificil să îmi amintesc detalii, nume de sate sau locații prin care am trecut. Însă nu asta e oricum motivul pentru care m-am pus pe scris despre aventură. Ci vreau să vă spun cum am privit eu această expediție și ce am învățat din ea. Totuși, pentru detalii mai tehnice legate de traseu și ore și ce am făcut, avem o pagina de facebook dedicată – Aventură’n Apuseni. Continue reading “Aventura-n Apuseni”

Stimate Domnule Primar,

Vă scriu această scrisoare, din nou, ca o înștiințare asupra faptului că a venit toamna, iar trotuarul promis încă nu există și nu pare a fi nici măcar în plan. Oare care e pasul următor? Este vreo rezolvare?

Cu drag,
Tânăr care își dorește să meargă pe jos la birou

Continue reading

În ton cu prima zi de școală

In ton cu prima zi de scoala
Înveți exersând, din plăcere și pentru tine!

La grădiniță nu îmi chiar plăcea. Am mers cumva ceva mai repede, cred că am repetat grupa mijlocie și am mers doar pentru că plângeam că sora mea merge la grădi și nu vroiam să rămân singură acasă. Era ciudat la grădiniță. Îmi amintesc tot momente în care nu îmi plăcea, în care nu am vrut să mă dau peste cap și am fost pedepsită pentru asta. Nu am avut voie să mă joc toată ziua. Continue reading “În ton cu prima zi de școală”

Cândva voi avea și eu copii

De mai bine de o lună am zilnic în viața mea un copil frumos și minunat care indirect îmi spune că mă iubește. Datorită ei, prințesa mea drăguță cu ochi albaștri și păr blond și perciuni ușor cârlionțați, învăț să fiu un copil din nou. Să inventez povești și să mă joc pe covor, în genunchi în fiecare seară.

Îmi testează răbdarea în fiecare zi, mă trage de păr și se prinde de mine cu mânuțele ei mici atunci când o iau în brațe. Nu mă lasă să o pup aproape niciodată, însă văd asta ca un lucru bun, pentru că poate nu va lăsa nici băieții să o pupe, până crește și ea mare. Dar mă înmoi toată când mă pupă ea dimineața înainte de a pleca de acasă.

Ador când ne jucăm împreună și îi spun că o să îi mănânc burtica și ea râde cu toți dințișorii ei micuți. Suntem prietene până când îmi spune că se mai gândește dacă suntem prietene. Dar în fiecare seară îmi lasă câteva jucării de pluș pe pat, ca să nu dorm singură. Hipo e preferatul meu.

Ajung seara acasă la ea și oricât de obosită aș fi, indiferent de cât de bună sau rea a fost ziua mea, ea e acolo, în ușă și zâmbește. Iar din când în când îmi spune că deabia aștepta să ajung acasă să îi prind părul și că mă așteaptă de ceva vreme deja. Cum să nu zâmbesc și eu? Iar când vine la mine să o îmbrac sau încalț, deși sunt cam stângace și nu îmi iasă perfect de fiecare dată, ea zâmbește, iar eu sunt un pic mai fericită.

O ador când mai scoate câte o perlă pe gură, când mănâncă înghețată și se face moșcoșă toată. O ador când adoarme la mine în brațe, chiar și din greșeală.

Încă ești mică și nu știi să citești, dar să știi că îmi ești dragă tare, cu toate mofturile tale. Oi fi eu mai pitic așa, dar tu ești pitica mea!

Blog at WordPress.com.

Up ↑