Este voluntariatul un al doilea job?

Unii aleg un al doilea job de nevoie, alții de plăcere. Deși unii dintre noi îi spunem voluntariat și cumva e la fel de prioritar ca jobul principal.

Fac voluntariat de peste 10 ani și cercetășia a făcut parte din toată viața mea de adult, cu urcușuri și coborâșuri, în roluri diferite, cu burn-out și nevoie de zilele libere, cu dragoste și recunoștință, cu energie și prieteni pentru toată viața. Datorită cercetășiei am ales să lucrez într-un ONG și tot datorită voluntariatului am acumulat atâtea experiențe câte să mă ajute să fac ceea ce fac astăzi și ceea ce îmi place.

M-am trezit recent în mai multe contexte, pusă în fața următoarei întrebări: cum faci să reziști cu un loc de muncă full time într-un rol de management și o poziție voluntară la cercetași într-un rol de decizie?

Răspunsul meu e de multe ori: nu știu. Cred că ține de motivație, prioritizare și dorință de a schimba ceva în mai bine, de a avea un impact în societate, de a face o diferență pe termen lung.

Sunt oameni însă, care privesc voluntariatul ca o bucățică mică din viața lor, un element pentru care dacă există timp și resursă de oferit se oferă, altfel nu neapărat. Încerc să nu judec deciziile oamenilor pentru că înțeleg că viețile noastre sunt diferite, la fel și prioritățile, nevoile, dorințele.

În orice categorie crezi că te-ai încadra, e în regulă. Și îți spun și de ce!

---

Am cunoscut anul trecut un om fantastic care ajută în fiecare zi copii cu nevoi speciale și copii din plasament să aibă parte de înot sau măcar de-o bălăceală, în fiecare săptămână, fără costuri. Mă uimește să văd cu câtă pasiune vorbește despre asta și cât de multă energie și dorință de a face bine există într-un suflet bun, și mă întristează să văd că nu îi e nici lui ușor. Deși ar trebui să fie. Pentru că toată această muncă înseamnă trezit la 4 dimineața, înseamnă ore multe de muncă nu doar în bazin, înseamnă energie consumată, nu doar fizică ci și emoțională, înseamnă timp mai puțin cu familia și cu cei dragi. Și oricât de greu ar fi, se trezește în fiecare dimineață și o ia de la capăt, chiar dacă eu plâng de somn când o dată pe săptămână mă trezesc la 6 dimineața să ne vedem pentru o oră de înot.

Am cunoscut oameni faini care au început să facă voluntariat ca adulți împliniți, cu locuri de muncă full time și cu responsabilitate asupra echipei. Au ales să se implice din dorința de schimba lucrurile în mai bine. Unii au schimbat legi, unii și-au adus cunoștințele și abilitățile în organizații pentru a le ajuta să se dezvolte, să fie mai puternice, să își atingă obiectivele. Au ajuns în câțiva ani să declare că e ca un al doilea job. Pot să înțeleg că e dificil, că e un efort constant și că poate fi copleșitor.

Cunosc la fel de mulți oameni care au ales să se implice doar 2 ore, pe săptămână sau pe lună. Și îi apreciez enorm pentru responsabilitatea cu care privesc timpul lor.

Cred cu tărie că e important să vedem ambele variante de voluntariat ca valide și să le apreciem valoarea amândurora, să mulțumim voluntarului care investește 2 ore pentru întâlnirea cu cercetașii, și voluntarului care își dedică un weekend trimestrial pentru un eveniment sportiv de strângere de fonduri, cât și voluntarului care se implică 15 ore pe săptămână pentru conducerea unei organizații. Fiecare rol e important și necesar pentru bunul mers al lucrurilor.

Mi-ar plăcea să ajungem însă să apreciem rolul de voluntar pentru valoarea pe care o are.

Pentru prima dată în 10 ani am fost nevoită să spun că pentru mai bine de o lună nu pot să mă ocup de nimic ce ține de cercetășie. Și asta a fost una din deciziile dificile din ultima vreme.

Am ratat o întâlnire de Consiliu Director, am ajuns să am peste 50 de mailuri necitite (ceva ce nu se întâmplă niciodată), am ajuns să nu am energie să deschid seara slack-ul și să văd ce se discută. Totul pentru că pentru o lună și ceva locul de muncă a fost prioritatea nr 1 și asta mă solicita mai mult decât am crezut vreodată.

Sunt însă într-o poziție privilegiată în care evenimentele își schimbă uneori data pentru că eu am o întâlnire din voluntariat, importantă, în calendar în septembrie 2023 deși azi e un final de februarie. Pentru că voluntariatul contează acolo unde eu sunt astăzi. Și mi-aș dori cu tărie, și încerc pe cât posibil, să contribui la o schimbare de paradigmă în România în sensul ăsta.

Ce îmi doresc cel mai mult astăzi, în ziua în care sărbătorim cercetășia în întreaga lume, este..

• să schimbăm perspectiva și să oferim voluntarului recunoaștere pentru valoarea pe care o are.
• să ajungem să privim voluntariatul cu aceeași responsabilitate ca locul de muncă.
• și locul de muncă să aprecieze voluntariatul pe care noi în facem și efortul pe care noi îl depunem.
• să conteze cele 10, 20, 30 de ore de voluntariat pe care le facem în 1, 2 sau mai multe săptămâni, și ele să vină cu zile libere de concediu, cu recunoașterea abilităților și certificare oficială a competențelor.

Împreună ducem cercetășia mai departe

În 2011, la prima Jamboree organizată în România după niște ani, RoJAM 2011, m-am înscris voluntar în echipa de imagine și comunicare. Aveam 19 ani, puțină experiență și foarte mult entuziasm. Îmi amintesc cele 2 săptămâni de la Săliște când am râs, am plâns, am vrut să plec acasă, m-am bucurat de fiecare zâmbet de pe fețele cercetașilor, am cunoscut oameni minunați și am luat cu mine un pachet de experiențe faine. 

Așa mi-am început călătoria implicării la nivel național și mă bucur că am făcut acest pas. Astăzi cu sprijinul vostru sunt în Consiliul Director și e o onoare să am acest rol în organizație. E unul cu multă responsabilitate, care ne ține constant în priză pentru a lua cele mai bune decizii pentru cercetași, cu cele mai bune intenții în minte și în suflet.

Am ales alături de colegii mei ca rolul meu să fie cel de Coordonator Calitatea Educației, asta și datorită experienței mele din ultimii ani ca formator, ca responsabil regional de formare, respectiv co-coordonator proiect Woodbadge. Calitatea educației este una dintre cele 3 direcții strategice pentru îndeplinirea Viziunii 2023, și are două mari componente: programul educațional pentru copii și tineri și resursele adulte, ambele elemente fiind o bază pentru calitatea programului educativ pe care ne dorim să îl aplicăm în organizației pentru toți copiii și tinerii. 

Pentru mine calitatea educației înseamnă baza cercetășiei. Dacă baza cercetășiei e una perfect funcțională, adică dacă avem programe de calitate pentru toți cercetașii, indiferent de localitatea în care se află ei, dacă avem adulți bine pregătiți, autentici, integri și cu dorință de dezvoltare continuă, atunci următoarele generații de copii și tineri vor fi cei mai minunați cercetași ai tuturor timpurilor. Poate sună un pic naiv și ideal, dar eu zic să visăm un pic și să ne propunem și lucruri mărețe, să fim creativi și deschiși să învățăm în fiecare zi ceva nou. 

Tot în contextul responsabilităților, am primit susținerea colegilor din CD să fiu omul de legătură cu Centrul Scout Nocrich – HC Habermann. Mai multe detalii despre Nocrich sunt aici https://nocrich.scout.ro/en/

Am toată aprecierea pentru echipa de la Nocrich care schimbă mica-mare lume din jurul lor. Pentru mine, ei sunt un exemplu de implicare în comunitate și sprijin reciproc și mă bucur că putem să le fim alături și să îi sprijinim în aventura dezvoltării acestui spațiu deschis pentru cercetași și nu numai. 

Mi-ar plăcea să pot scrie mai multe detalii despre munca în Consiliul Director, astăzi însă nu am așa de multe informații, revenim după întâlnirea de CD. 

Ne pregătim în schimb pentru un training pentru consiliile directoare, cu unul dintre consultanții cercetași de la nivel european și între timp ne pregătim și de întâlnirea Consiliului Director anunțată pentru finalul lunii iunie. Unde, apropo, există deja invitația pe email pentru trimiterea propunerilor și vă recomand să ne scrieți cu orice idee care poate să sprijine cercetășia mai departe. 

Deja au avut loc stagii de formare în țară, față în față, la cererea Centrelor Locale și un stagiu de Diversitate și Incluziune online și a început o nouă serie de formare Woodbadge pentru lideri. Urmează imediat și prima întâlnire de formare a formatorilor pentru Woodbadge și simt deja un vibe pozitiv printre cercetași. Programul Pandemic pentru Patrule 2.0 s-a încheiat cu succes și echipa așteaptă deja feedback-ul tuturor cercetașilor care au participat la program, și partea faină e că programul se dezvoltă printr-un parteneriat cu Kaufland România unde ”Împreună facem bine”.

Mă bucur să văd că ne ieșim ușor ușor din ritmul de pandemie și repunem cercetășia în natură acolo unde își are locul și unde ne simțim cel mai bine. 

Și acestea nu sunt singurele lucruri care se întâmplă în organizație, motiv pentru care vă recomand să urmăriți newsletter-ul nostru săptămânal care vine pe mail și pe toate grupurile de facebook ale organizației. 

Au trecut 10 ani de cât am făcut primul pas către nivelul național al cercetășiei și a fost FUNtastic datorită impactului pe care l-a avut cercetășia asupra tuturor membrilor în acești ani (și vorbim despre mii de copii și tineri și adulți). Mi-aș dori să lucrăm împreună mai departe așa că textul acesta să se încheie cu invitația de a vă gândi la înscrierea în echipele naționale. 

Vreau să vă lansez ideea de a lucra alături de mine la nivel național pe unul din proiectele din planul de lucru în următorii 3 ani. Urmează să se lanseze și înscrieri, am zis să vă las un mic teaser și timp de gândire. 

Eu aș vrea să lucrăm împreună. Tu ce faci în următorii 3 ani? Vrei să ducem cercetășia mai departe împreună?

https://echipenationale.scout.ro/

La final de 2016 când tragi linie

La final de an, când tragi linie, e bine să poți zice că a fost un an bun. Chiar a fost. Cred că cel mai bun. Am tras linie și mi-am dat seama cât de multe am realizat, locurile pe care le-am văzut, oamenii pe care i-am cunoscut. De data asta în mai puține cuvinte și ceva mai multe poze, vă las cu retrospectiva anului.

7 comportamente ale organizațiilor care învață continuu

1. Implicarea și consultarea membrilor la toate nivelele

2. Structuri organizaționale cât mai plate

3. Informație cât mai accesibilă

4. Încurajarea învățării și dezvoltării personale

5. Stimuli externi constanți la modul de gândire și dezvoltare a organizației

6. Abordare holistică a strategiei

7. Dezvoltare eficientă a lidership-ului la toate nivelele

 

Cele 7 comportamente nu sunt precizate în ordinea importanței, ci e o ordine aleatorie. Am auzit despre ele săptămâna trecută la un workshop (realizat de Diana), în cadrul Adunării Generale a Organizației Naționale Cercetașii României care a avut loc la Cluj. Cumva, mi-a rămas gândul la ce s-a povestit acolo și chiar sper să pot realiza în timp toate lucrurile astea. La cercetași, mare parte din aceste lucruri se întâmplă deja. Cercetășia înseamnă și implicare, în luarea deciziilor, în realizarea de activități sau evenimente, și asta nu doar la adulți, ci încă de la stadiul de lupișori, chiar dacă într-o formă mai simplă. Informația este de dorit să fie cât mai accesibilă pentru cei interesați, tocmai de aceea avem un site pe care încercăm să postăm toate informațiile pe care vrem să le transmitem, toate evenimentele la care participăm, fie ca e vorba de campuri, ieșiri sau întâlniri de lucru. De asemenea, consider că este foarte important să avem o dezvoltare continuă. S-au cel puțin spre asta tindem o viață întreagă. Cu trecerea timpului, să învățăm cât mai multe și să dăm la fel de multe mai departe. Omul când nu mai învață, moare. Din punctul meu de vedere, e important să existe stimuli externi pentru fiecare organizație. Să existe parteneriate cu alte organizații, implicare în activități noi și cât mai diverse.

Workshop-ul se încheiase cu o întrebare. Ce ți-ai dori să se întâmple în următorii 3 ani la tine în organizație? Ce ai vrea să schimbi? (poate nu a fost chiar asa întrebarea, dar asta era ideea :D)

Ce îmi doresc eu? Să creștem, să ne dezvoltăm și nu în ultimul rând să văd mai multă implicare și responsabilizare a exploratorilor.

Frunză verde meserie, Unitate Prietenie

Știu că nu are nici o legătură cu ce urmează să scriu, însă e o piesă pe care o recomand cu plăcere. M-am tot chinuit în ultimele zile să scriu ceva despre cele întâmplate la Festivalul Național Unitate și Prietenie. Nu știu de ce mi-e foarte greu să scriu despre asta.

Pentru cei care nu știu, festivalul, prescurtat UP, a ajuns în acest an la cea de a 15-a ediție. Tema evenimentului a fost Breslele Zilelor Noastre și s-a desfășurat la Alba Iulia, din 29 noiembrie și până pe 2 decembrie. Evenimentul este unul strict cercetășesc, și are scopul de a strânge exploratori, seniori și lideri din toate colțurile țării să sărbătorească împreună Marea Unire, Unitatea și Prietenia, prin activități și jocuri educative.

Pentru mine UP înseamnă oportunitatea de a învăța ceva, de a face lucruri noi, de a raspunde la situații neprevăzute, de a lucra în echipă, de a avea o echipă, de a revederea oameni dragi, de a cunoaște noi oameni, de a acumula noi experiențe. Anul ăsta am avut de toate. Mi-am dat seama cât de inocentă am fost anul trecut, câte lucruri puteam să le fac mai bine și câte de multe lucruri am învățat într-un an. Iar pentru asta le mulțumesc celor care m-au ajutat.

Ca de obicei am avut o echipă de oameni fantastici. Eu zic că ne-am făcut treaba bine, reacțiile participanților au fost bune, nu am auzit plângeri. Întotdeauna există loc de mai bine, dar ne descurcăm. La anul sigur va fi mult mai bine.

Eu am avut treaba cu imaginea, și am început să lucrez pentru UP cu mult înainte să înceapă. Și recunosc că în prima zi a festivalului, ceea ce îmi doream era să treacă odată. Știam că vor urma 4 zile grele, fără somn, cu mâncare de la fast food și oboseală continuă. Iar când s-a terminat, și am dormit o groază (vreo 18 ore cu pauză de masă, și încă vreo săptămână dupaia minim 10 ore pe noapte) îmi doream să fiu din nou acolo, într-o sală cu 350 de cercetași. Mi-aș dori să merg însă într-un an ca și participant, să văd cum e să vi la UP, să simt și eu emoția, unitatea, prietenia.

Iar în încheiere…(drum rolls).. vreau să vă mulțumesc vouă celor care ați fost acolo, care ați participat la activități, dar și vouă, cercetași din CL Axente Sever, pentru că an de an tragem tare să realizăm cel mai frumos festival. Și felicitări pentru asta!

Pentru poze clik aici, pentru video aici și aici, și multe alte chestii despre festival găsiți aici.

Inside Stories from CCL 2012- partea 3

Până acuma am avut asa: primele 2 zile au fost construcțiile (vezi partea 1), iar următoarele 3, cel puțin pe partea de exploratori a fost hike-ul (vezi partea 2). Între timp, cât explo erau în hike, temerarii au avut o zi de ateliere unde si-au construit fiecare o barcuță care trebuia să plutească pe râu la vale, iar lupișorii au ajuns cu bine în camp. Iar următoarea zi, temerarii au plecat în hike, fie în zona Padiș, fie la peșterile din apropiere.

La catarg, de dimineata

De fiecare dată după hike, e nevoie de o zi mai relaxată. În general, cu toții avem febră musculară sau pur și simplu ne dor picioarele de la atâta mers. Astfel că ziua 6 s-a desfășurat în camp. Am avut ateliere de noduri, unde evident am învățat să facem câteva noduri numa bune pentru construcții, am avut un atelier de fotografie, unde ni s-au explicat componentele aparatului și cum ar trebui sa facem poze și alte chestii de gen, dar și un atelier muzical. Unii au învățat piese noi, alții să le cânte la chitară și unii sau distrat cântând la cahon. Astăzi s-au întors și temerarii din hike. Seara s-a încheiat cu foc de tabără, iar pentru prima dată după multe zile de camp am fost tot centrul local șa foc. Exploratorii au avut însă parte și de o surpriză- traseu de orientare pe noapte. Pentru unii a fost un test de a demonstra că sunt cu adevărat exploratori, iar pentru alții, că sunt pregătiți să devina seniori.

By Ioana Avram

A doua zi a fost ziua de Olimpiadă. În prima parte au fost multe probe cu durata de 10 -15 minute, unde fiecare patrulă, de la toate ramurile de vârstă a trebuit să își arate îndemânarea. Am avut slackline, cățărat viteză coardă, ski pe iarbă, scosul merelor din apă,  popice, aruncarea bocancului, traseul cu obstacole sau săritura cu sacul. Probele au fost în pricipiu individuale, fiecare participant aducând puncte echipei/patrulei sale. Dupămasa a fost dedicata probelor pe echipe. Fiecare ramura de vârsta având la final un câștigător suprem. Am avut bătaie cu izoprene și o probă de forță și coordonare. Seara am sărbătorit fiesta lupișorilor care urmau să plece a doua zi către casă. Și tindem să credem că a fost cea mai frumoasă fiestă de lupișori. Tot odată a fost seara în care s-au făcut depuneri de promisiune și trecerile la alte ramuri de vârstă. De data aceasta am ales să tinem aceste momente în jurul focului. Atunci s-au primit cele mai multe puncte imperiale și am văzut cele mai multe lacrimi. Lideri care și-au văzut patrula trecând la o altă ramură de vârstă și lupișori și temerari dornici de a trăi o nouă experiență. Și eu mi-am văzut copii crescând mari. Au devenit seniori, cu gânduri a se remarca ca viitori lideri. Mă bucur că au fost prima mea patrulă, am învățat multe unii de la alții și cu siguranță nu ar fost același lucru fără ei. Am primit și eu o altă eșarfă- dar asta e o altă poveste:D.Seara a fost și Seara farfuriilor deschise unde fiecare parulă a gătit bunătățuri. De la șnițele, la tocăniță de ciuperci, rafaelo sau ciorbă de legume, cartofi prăjiți sau salată cu ton.

By Irina Bumbuc

A 8-a zi de camp a fost ziua cu Cross Country Game. Adică a fost o zi întreagă de joc. De această dată lupișorii nu au participat, ei au plecat la amiază acasă. Povestea a fost că s-au format 4 regiuni care pentru a putea supraviețuii trebuiau să realizeze diverse sarcini pentru a primii galbeni. Cu cât aveau mai mulți galbeni se puteau duela cu alte regiuni și le puteau prelua teritoriul. Totul pentru a forma un oras, numit Grecia. Deși credeam că jocul va dura destul de mult, după masa de prânz, s-au făcut alianțele și s-au pus la baza planuri mărețe pentru a forma ceea ce urma să fie Grecia. Astfel că, am avut ceva mai mult timp să ne pregătim cu toții pentru fiestă. Și nu a fost orice fiestă. Fiecare a primit câte o medalie care simboliza reușita lor în cadrul Olimpiadei în bocanci. Și am avut parte și de o serie de scenete, foc de tabără, gomboți cu prune și multe multe cântece.

By Irina Bumbuc

Uite asa s-a mai încheiat un camp. Am mai trăit o experiența frumoasă împreună și ne bucurăm pentru reușite. După ce am strâns totul din urma noastră…ne-am întors înnapoi în jungla orașului.