Unii aleg un al doilea job de nevoie, alții de plăcere. Deși unii dintre noi îi spunem voluntariat și cumva e la fel de prioritar ca jobul principal.
Fac voluntariat de peste 10 ani și cercetășia a făcut parte din toată viața mea de adult, cu urcușuri și coborâșuri, în roluri diferite, cu burn-out și nevoie de zilele libere, cu dragoste și recunoștință, cu energie și prieteni pentru toată viața. Datorită cercetășiei am ales să lucrez într-un ONG și tot datorită voluntariatului am acumulat atâtea experiențe câte să mă ajute să fac ceea ce fac astăzi și ceea ce îmi place.
M-am trezit recent în mai multe contexte, pusă în fața următoarei întrebări: cum faci să reziști cu un loc de muncă full time într-un rol de management și o poziție voluntară la cercetași într-un rol de decizie?
Răspunsul meu e de multe ori: nu știu. Cred că ține de motivație, prioritizare și dorință de a schimba ceva în mai bine, de a avea un impact în societate, de a face o diferență pe termen lung.
Sunt oameni însă, care privesc voluntariatul ca o bucățică mică din viața lor, un element pentru care dacă există timp și resursă de oferit se oferă, altfel nu neapărat. Încerc să nu judec deciziile oamenilor pentru că înțeleg că viețile noastre sunt diferite, la fel și prioritățile, nevoile, dorințele.
În orice categorie crezi că te-ai încadra, e în regulă. Și îți spun și de ce!
Am cunoscut anul trecut un om fantastic care ajută în fiecare zi copii cu nevoi speciale și copii din plasament să aibă parte de înot sau măcar de-o bălăceală, în fiecare săptămână, fără costuri. Mă uimește să văd cu câtă pasiune vorbește despre asta și cât de multă energie și dorință de a face bine există într-un suflet bun, și mă întristează să văd că nu îi e nici lui ușor. Deși ar trebui să fie. Pentru că toată această muncă înseamnă trezit la 4 dimineața, înseamnă ore multe de muncă nu doar în bazin, înseamnă energie consumată, nu doar fizică ci și emoțională, înseamnă timp mai puțin cu familia și cu cei dragi. Și oricât de greu ar fi, se trezește în fiecare dimineață și o ia de la capăt, chiar dacă eu plâng de somn când o dată pe săptămână mă trezesc la 6 dimineața să ne vedem pentru o oră de înot.
Am cunoscut oameni faini care au început să facă voluntariat ca adulți împliniți, cu locuri de muncă full time și cu responsabilitate asupra echipei. Au ales să se implice din dorința de schimba lucrurile în mai bine. Unii au schimbat legi, unii și-au adus cunoștințele și abilitățile în organizații pentru a le ajuta să se dezvolte, să fie mai puternice, să își atingă obiectivele. Au ajuns în câțiva ani să declare că e ca un al doilea job. Pot să înțeleg că e dificil, că e un efort constant și că poate fi copleșitor.
Cunosc la fel de mulți oameni care au ales să se implice doar 2 ore, pe săptămână sau pe lună. Și îi apreciez enorm pentru responsabilitatea cu care privesc timpul lor.
Cred cu tărie că e important să vedem ambele variante de voluntariat ca valide și să le apreciem valoarea amândurora, să mulțumim voluntarului care investește 2 ore pentru întâlnirea cu cercetașii, și voluntarului care își dedică un weekend trimestrial pentru un eveniment sportiv de strângere de fonduri, cât și voluntarului care se implică 15 ore pe săptămână pentru conducerea unei organizații. Fiecare rol e important și necesar pentru bunul mers al lucrurilor.
Mi-ar plăcea să ajungem însă să apreciem rolul de voluntar pentru valoarea pe care o are.
Pentru prima dată în 10 ani am fost nevoită să spun că pentru mai bine de o lună nu pot să mă ocup de nimic ce ține de cercetășie. Și asta a fost una din deciziile dificile din ultima vreme.
Am ratat o întâlnire de Consiliu Director, am ajuns să am peste 50 de mailuri necitite (ceva ce nu se întâmplă niciodată), am ajuns să nu am energie să deschid seara slack-ul și să văd ce se discută. Totul pentru că pentru o lună și ceva locul de muncă a fost prioritatea nr 1 și asta mă solicita mai mult decât am crezut vreodată.
Sunt însă într-o poziție privilegiată în care evenimentele își schimbă uneori data pentru că eu am o întâlnire din voluntariat, importantă, în calendar în septembrie 2023 deși azi e un final de februarie. Pentru că voluntariatul contează acolo unde eu sunt astăzi. Și mi-aș dori cu tărie, și încerc pe cât posibil, să contribui la o schimbare de paradigmă în România în sensul ăsta.
Ce îmi doresc cel mai mult astăzi, în ziua în care sărbătorim cercetășia în întreaga lume, este..
- să schimbăm perspectiva și să oferim voluntarului recunoaștere pentru valoarea pe care o are.
- să ajungem să privim voluntariatul cu aceeași responsabilitate ca locul de muncă.
- și locul de muncă să aprecieze voluntariatul pe care noi în facem și efortul pe care noi îl depunem.
- să conteze cele 10, 20, 30 de ore de voluntariat pe care le facem în 1, 2 sau mai multe săptămâni, și ele să vină cu zile libere de concediu, cu recunoașterea abilităților și certificare oficială a competențelor.
Florina Pauleti 