La final de 2016 când tragi linie

La final de an, când tragi linie, e bine să poți zice că a fost un an bun. Chiar a fost. Cred că cel mai bun. Am tras linie și mi-am dat seama cât de multe am realizat, locurile pe care le-am văzut, oamenii pe care i-am cunoscut. De data asta în mai puține cuvinte și ceva mai multe poze, vă las cu retrospectiva anului. Continue reading “La final de 2016 când tragi linie”

Advertisements

De ce scriu cand scriu

Îmi pun un pic problema că sunt persoana care comentează la articolele publice ale altor oameni, mai ales ale prietenilor mei, însă eu nu am mai publicat nimic de foarte multă vreme. Presupun că sunt puțin, ipocrită poate e un cuvânt prea mare pentru asta, răutăcioasă, pentru că atrag atenția oamenilor din jurul meu cu privire la acest aspect, dar consider important că atunci când publici ceva, fie pe un blog personal, fie pe un site, să încerci să transmiți oamenilor un mesaj. Oricare ar fi acel mesaj. Fie că încerci să îi motivezi, să îi inspiri, să le oferi opinia ta, să încerci să îi convingi de ceva sau pur și simplu să povestești o întâmplare sau o aventură, cred că e necesar să spui ce ai învățat tu din asta, cum te-a ajutat pe tine și ce poți să faci pe viitor. Altfel, e să fie!

Continue reading “De ce scriu cand scriu”

Bloguri, Bloguri peste tot

Se pare că anul nou a adus cu sine o groază de schimbări printre prietenii mei. Nu, nu am renunțat la ei (și nici ei la mine, sper), ci s-au pus pe fapte mari. Prietenii mei și-au făcut bloguri. Fiecare a avut motivele lui, fie din plăcerea de a scrie, fie că vor să se perfecționeze în asta sau doar din dorința de a face ceva nou, de a împărtăși cu ceilalți aventurile lor… Eu mă bucur pentru ei și ii citesc cu drag.

Continue reading “Bloguri, Bloguri peste tot”

Piticul din poveste

Nu multă lume știe de unde vine piticul, de ce imi place atât de mult sau de ce mi se zice și pitic.. Povestea a început acum ceva ani…

 

Eu am o soră. E mai mare decât mine. Cam cu 3 ani și jumate, poate chiar mai bine un pic. Probabil că deja se înțelege, adică e destul de evident că am fost parte din viața ei de liceu..ieșeam foarte mult cu ea și prietenii ei..de aici și faptul că întotdeauna eram cea mai mică din gașcă. Aici  a început totul. Apoi am ajuns la cercetași. Când mi s-a propus să devin lider, mi-am dat seama că sunt cea mai mică. Și nu mă refer la înățime, ci la vârstă.Așa că draga mea surioară a început să îmi zică pitic.

 

Cam în vremea în care eram la început de cercetășie, am prins ceva desene drăgute la tv cu elefanți. Awaa..da..elefanței. Îmi amintesc și acum faza din film: era mama elefant și cu copilul elefănțel și copilul era foarte trist că el vrea sa fie mare. Și își tot întreba mama când o să crească și el mare. Și atunci răspunsul mamei a fost: Pitic, durează mult până crești mare !

De ce povestea? De ce acum? Pentru că azi e ziua copilului. E ziua noastră a tuturor. E ziua tuturor piticilor din lume! Să creștem mari (dar să rămânem mici), să avem parte de o zi frumoasă, fie ea și cu ploaie. Să ne bucurăm de fiecare moment al copilăriei noastre. La multi ani!

Blog at WordPress.com.

Up ↑