Până acuma am avut asa: primele 2 zile au fost construcțiile (vezi partea 1), iar următoarele 3, cel puțin pe partea de exploratori a fost hike-ul (vezi partea 2). Între timp, cât explo erau în hike, temerarii au avut o zi de ateliere unde si-au construit fiecare o barcuță care trebuia să plutească pe râu la vale, iar lupișorii au ajuns cu bine în camp. Iar următoarea zi, temerarii au plecat în hike, fie în zona Padiș, fie la peșterile din apropiere.
La catarg, de dimineata
De fiecare dată după hike, e nevoie de o zi mai relaxată. În general, cu toții avem febră musculară sau pur și simplu ne dor picioarele de la atâta mers. Astfel că ziua 6 s-a desfășurat în camp. Am avut ateliere de noduri, unde evident am învățat să facem câteva noduri numa bune pentru construcții, am avut un atelier de fotografie, unde ni s-au explicat componentele aparatului și cum ar trebui sa facem poze și alte chestii de gen, dar și un atelier muzical. Unii au învățat piese noi, alții să le cânte la chitară și unii sau distrat cântând la cahon. Astăzi s-au întors și temerarii din hike. Seara s-a încheiat cu foc de tabără, iar pentru prima dată după multe zile de camp am fost tot centrul local șa foc. Exploratorii au avut însă parte și de o surpriză- traseu de orientare pe noapte. Pentru unii a fost un test de a demonstra că sunt cu adevărat exploratori, iar pentru alții, că sunt pregătiți să devina seniori.
By Ioana Avram
A doua zi a fost ziua de Olimpiadă. În prima parte au fost multe probe cu durata de 10 -15 minute, unde fiecare patrulă, de la toate ramurile de vârstă a trebuit să își arate îndemânarea. Am avut slackline, cățărat viteză coardă, ski pe iarbă, scosul merelor din apă, popice, aruncarea bocancului, traseul cu obstacole sau săritura cu sacul. Probele au fost în pricipiu individuale, fiecare participant aducând puncte echipei/patrulei sale. Dupămasa a fost dedicata probelor pe echipe. Fiecare ramura de vârsta având la final un câștigător suprem. Am avut bătaie cu izoprene și o probă de forță și coordonare. Seara am sărbătorit fiesta lupișorilor care urmau să plece a doua zi către casă. Și tindem să credem că a fost cea mai frumoasă fiestă de lupișori. Tot odată a fost seara în care s-au făcut depuneri de promisiune și trecerile la alte ramuri de vârstă. De data aceasta am ales să tinem aceste momente în jurul focului. Atunci s-au primit cele mai multe puncte imperiale și am văzut cele mai multe lacrimi. Lideri care și-au văzut patrula trecând la o altă ramură de vârstă și lupișori și temerari dornici de a trăi o nouă experiență. Și eu mi-am văzut copii crescând mari. Au devenit seniori, cu gânduri a se remarca ca viitori lideri. Mă bucur că au fost prima mea patrulă, am învățat multe unii de la alții și cu siguranță nu ar fost același lucru fără ei. Am primit și eu o altă eșarfă- dar asta e o altă poveste:D.Seara a fost și Seara farfuriilor deschise unde fiecare parulă a gătit bunătățuri. De la șnițele, la tocăniță de ciuperci, rafaelo sau ciorbă de legume, cartofi prăjiți sau salată cu ton.
By Irina Bumbuc
A 8-a zi de camp a fost ziua cu Cross Country Game. Adică a fost o zi întreagă de joc. De această dată lupișorii nu au participat, ei au plecat la amiază acasă. Povestea a fost că s-au format 4 regiuni care pentru a putea supraviețuii trebuiau să realizeze diverse sarcini pentru a primii galbeni. Cu cât aveau mai mulți galbeni se puteau duela cu alte regiuni și le puteau prelua teritoriul. Totul pentru a forma un oras, numit Grecia. Deși credeam că jocul va dura destul de mult, după masa de prânz, s-au făcut alianțele și s-au pus la baza planuri mărețe pentru a forma ceea ce urma să fie Grecia. Astfel că, am avut ceva mai mult timp să ne pregătim cu toții pentru fiestă. Și nu a fost orice fiestă. Fiecare a primit câte o medalie care simboliza reușita lor în cadrul Olimpiadei în bocanci. Și am avut parte și de o serie de scenete, foc de tabără, gomboți cu prune și multe multe cântece.
By Irina Bumbuc
Uite asa s-a mai încheiat un camp. Am mai trăit o experiența frumoasă împreună și ne bucurăm pentru reușite. După ce am strâns totul din urma noastră…ne-am întors înnapoi în jungla orașului.
Cine reușește să citească tot primește 10 puncte imperiale:D
În partea 1 povesteam despre primele 2 zile de camp în care s-a construit, s-a ridicat orașul olimpic, iar participanții au trecut prin calificările la olimpiadă. Iar pentru că toți s-au descurcat foarte bine, în cea de-a 3-a zi au început probele adevărate. Proba 1- triatlon. Adică hike-ing, cave-ing și survive-ing, pe românește mersul pe munte, explorarea peșterilor și supraviețuire. Exploratorii și seniorii au fost primii care au plecat în hike. Și-au pregătit de cu seară trasele, s-au informat despre dificultatea lor și s-au pregătit sufletește.
Eu am avut plăcerea și onoarea de a merge în hike alături de patrula mea din camp (numită generic Ăștia) și o mică gașcă de seniori și lideri formată din Gopo, Ște, Ioana, Georgi și Andrei. Traseul ales: ziua 1 Gârda Seacă – Arieșeni – Cobleș – Cheile Galbene – campare în Glăvoi; ziua 2 Glăvoi- cetățile Rădesei – Cheile Someșului Cald – campare Glăvoi; ziua 3 Cetățile Ponorului prin peșteră. În principiu cam așa arăta schema acasă. Doar că nu s-a potrivit exact și cu ce a ieșit. Dar ajungem și acolo.
Made by Andrei Bregar
Anul ăsta am plecat în hike cu minimul necesar. Într-un ghiozdan de 25L mi-am îndesat sacul de dormit, un tricou, șosete de schimb și mâncare. Iar pe exterior prinse cu grijă izoprenul, geaca de ploaie și un polar. Așa ghiozdan ușor nu am avut niciodată într-un hike de 3 zile. Ca de obicei, întârziații pleacă ultimii, sau aproape ultimii. Deși ne-am propus noi să plecăm din timp, am lenevit ca ardelenii o groază. Până ne-am luat mâncare, până ne-am făcut bagajele, până ne-am spălat, până ne-am luat apă, până am urlat prin camp unii după alții..au trecut 2 ore. Și uite așa în loc că plecăm la 8 (că așa am zis noi ca ar fi ideal) am plecat la 10 (numa bine se făcuse căldurică).
Uite așa o gașcă de 9 cercetași voioși au pornit drept, drept, drept în sus. Și am urcat. Și am urcat. Și am crezut că nu mai ajungem sus. Și mergem noi ce mergem și ne dăm seama că ar fi mai dragut să nu coborâm în Arieșeni, ci să mergem pe coclauri (traseu pe sus pe creste) că e aproape așa. După o decizie democratică am ales varianta asta. Și tot mergem noi să găsim Vf. Cristesei (dacă nu mă înșală memoria). Doar că, n-am ajuns până acolo. Printr-o decizie la fel de democratică am luato drept, drept, drept în jos, la fel de voioși; mai puțin Andrei care nu zicea el nimic, dar dadea semne că nu-i place să coboare. Și coborâm, și ne mai uităm pe hartă, și mai coborâm, și mai întrebăm un nene, mai povestim cu o tanti..și într-un final ajungem în Cobleș. După o masă copioasă și apă cât să ne ajungă toată ziua, am pornit spre Cheile Galbene.
Made by Irina Bumbuc
Și noroc cu sandalele că să mergi cu bocancii pe drum de tara e cam nasol. S-a lăsat noaptea, au apărut stele pe cer..iar noi eram tot pe traseu. Cu greu ne-am revenit și am devenit fericiți când am început să vedem lumini de la focuri de tabără, miros de grătare și plăcinte și muzică. Relativ fericiți. Oricum scopul nostru a devenit- hai să găsim ABC-ul unde se fac plăcinte (cele mai bune plăcinte). Spre uimirea noastră, vrednicii PPG și Mojo Jojo, în frunte cu Yeti, nu doar că au ajuns mai repede în Glăvoi, au făcut și Cheile Galbene și au avut aproximativ același traseu ca noi. Hei..avem și noi o scuză..suntem mai de demult, și noi am facut multe poze. Deaia a durat mai mult:D. Partea bună a fost că am mâncat împreună, am mai povestit una alta și am împărțit același adăpost (adică podul ABC-ului). Ce?? domnișoara ne-a recunoscut de acum 2 ani, plus că era destul de frig afară (în Padiș înghețase cu o noapte înainte). Așa că ne-am bucurat de căldura de la foc, de fasolea cu cârnaț, plăcinte și un somn la un pic de căldurică.
Made by Iuli Gus
Ziua 2 a început în forță. Cafea (cola), plăcinte și citirea hărții. Am decis că ne vom întoarce să dormim în același loc, așa că gazda noastră a fost de acord să ne lăsam parte din bagaj în pod (adică sacii de dormit, izoprenele și parte din mâncare). Uite așa, gașca noastră de cercetași a pornit spre o nouă aventură. Și noroc cu sandalele că pe așa autostradă e nasol în bocanci. Drumul dintre Glăvoi și Padiș e super asfaltat. Ca în palmă. Iar pe alocuri se mai lucreză. Pe drum..am experimentat ratarea traseului, dormitul în timp ce umblii (ca indienii?), schimbarea direcției sau saltul ăla ca în școala generală. Au ieșit niște filmări..absolut geniale.
Deși am ratat puțin traseul, cu un pic de noroc am recuperat din timp cînd ne-au luat o familie de străini cu mașina până aproape de intrarea în Cetăți. Încă puțin de mers și am ajuns la destinație. La Cetăți am coborât prin peșteră unde spre uimirea nostră am văzut o grămadă de familii cu copii mici și chiar femei gravide. Peștera e superbă, nu e foarte mult de mers, dar ai aproape de toate. Peisaje, scări, lanțuri. Câteva poze ca să demonstrăm că am fost și am ne-am oprit la o mică gustărică (fie ea o eugenie, un baton făgăraș sau un corn cu ciocolată). La întrare în Cheile Someșului Cald, care în chiar acolo în zonă și meritau făcute dacă tot eram acolo, ne-am întâlnit cu Asfalt (o patrula de explo, gagici și Pătrat) care ne-au încântat cu o piesă din repertoriul lor- Tăte Șogorițăle.
Made by Andrei Avram
Cheile Someșului Cald mi-au plăcut enorm. Aș mai merge de n ori acolo. Chiar acuma de aș putea. Se încep frumos și ușurel. Apa nu era mare. Am inspectat și o peșteră draguță de unde curgea și apă, limpede limpede. Iar apoi am stat. Variantele erau următoarele: ori prin apă (poate că îi zice Someșul Cald, dar apa e tot rece, foarte rece) sau pe stancă pe burtă. După mici încercări Stefana a luat-o prin apă (unde riscai să te uzi până aproape de șolduri), iar Gopo a trecut pe stâncă. Au inspectat puțin terenul și ne-au transmis că se merită- trebuie să trecem. După ce am văzut un tătic cu multe fete care au trecut lejer prin apă, ne-am decis și noi. Varianta finală- apa. Și uite așa sandalele și-au dovedit încă odată utilitatea. De acolo a fost floare la ureche. Frumuseți peste tot, peisaje minunate. Nici nu mai conta daca intram prin apă (deja aveam picioarele înghețate). Iar Gopo zicea că e fain acolo. Iar cine era prin zonă cu siguranță a auzit asta..ca la, telefonul fără fir:D. Ne-am oprit undeva aproape de final zicem noi, că mergeam deja de ceva vreme și nu se terminau și nici ieșire în capăt nu aveau. Așa că ne-am întors aproape de locul cu pricina și ne-am urcat pe sus, pe la balcoane. Deși am ieșit puțin de pe traseu la un moment dat, ne-am descurcat exemplar. Am făcut și niște filmulețe cu PPG și Mojo Jojo trecând prin apă și am ajuns cu bine la ieșire.
Made by Miha Ciobanu
A doua zi s-a încheiat așa cum ar trebui să fie toate serile de hike. S-au aproape toate. Am ajuns pe lumină în Glăvoi, ne-am așezat lângă foc, am mâncat plăcinte și ne-am pus la povești. Parerea mea e ca a doua zi e cea mai grea. Simțeam cum îmi amorțesc picioarele dacă nu le mișcam. Stateam întinsă pe o bancă lângă foc și în afara faptului că puteam adormi instant, simțeam că nu ma mai pot mișca. Și devenea și mai trist când trebuia să mă ridic de acolo. Dar am trecut cu bine, și nici febră musculară nu am avut. Noaptea ne-am adus însă o surpriză. Doi dintre prietenii noștrii, adică Marius și Dan, au venit în Glăvoi, știind că noi suntem acolo, pentur că le-am fost dor de camp, și de hike, și de noi. Îar noi ne-am bucurat nespus că am mâncat vinete:D. Cine a mai văzut așa ceva? Auzi că vinete în hike. Trebe trecut în calendar. Oricum planul lor era să rămână cu noi în hike, iar apoi să vină în camp.
Ce-a de-a 3 zi a fost scurtă, să zicem. Am pornit încă de la început cu rucsaci mai ușori. Și pentru că nu mai aveam atâta mâncare, dar și din cauza faptului că Marius și Dan erau cu mașina și au fost suficienți de draguți cu noi să ne care izoprenele și sacii de dormit. Am plecat spre Cetățile Ponorului, la balcoane (unde ne-am amintit cu drag de experiența de acum 2 ani, și ne-am făcut poze în aceleași locuri), iar apoi în Cheile Galbene. O să las pozele să vorbească de la sine. Locuri frumoase, pentru oameni echipați accesibile, porțiuni cu lanțuri și de preferat apa mică:D.
Să zicem că după o masă copioasă la ieșirea din Chei și o relaxare plăcută la soare..am ajuns foarte repede în camp.:D pam pam. Concluziile? Sandalele sunt minunate în hike, ușor de transportat, nu ocupă mult spațiu și sunt ușoare, și foarte foarte eficiente. Totodată hike-ul înseamnă prieteni, înseamnă aventuri noi, distracție și peripeții. Să te pierzi nu e neapărat un lucru rău. În hike se unește patrula și învățăm mai multe unii despre alții și unii de la alții. Mie mi-a plăcut mult hike-ul ăsta, pesoanele și locurile vizitate. Data viitoate într-o formație în care suntem toți seniori.
Mai multe detalii despre zilele ce au urmat..vezi partea a 3-a.
Eu m-am săturat deja să citesc peste tot despre Olimpiada în Bocanci, despre zile de hike, despre cele de constructii sau olimpiada. De atâtea ori am citit și am scris si am zi detaliile astea, încât știu poezia pe derost. Iar dacă încă nu ațti aflat de ele, aici sau aici pteți găsi toate detaliile (mai sunt și prin alte locuri, cu un search pe google le puteti vedea pe toate).
Made by Andrei Bregar
Și știu că și eu am chiar precizat despre asta într-un post anterior, dar cred că e momentul să trecem la nivelul următor. Ce vreau să zic cu asta? E simplu. După un camp de genul, unde participă peste 100 de persoane, lumea află detaliile despre program și celelalte, însă nu mulți știu ce e în spatele poveștilor. V-am făcut curioși? Asta era și intenția.
La Alba Iulia, sau mai bine zic în Centrul nostru Local, campul începe cu câteva săptămâni înainte. Deși data este fixată încă din primăvară, acum începe treaba adevărată. O groază de întâlniri între lideri unde se dezbat ore în șir diverse teme și probleme. Adică în acest an am trecut de la teme care cuprindeau tot felul de idei din basme sau jocuri pe calculator, idei din filme sau din diverse cărți. Cu toate acestea cu câteva zile înainte, pentru că tocmai se terminaseră Jocurile Olimpice, s-a hotărât că cel mai bine ar fi să le continuam noi. Ceea ce s-a și întâmplat de altfel. După asta au urmat o serie de cumpărături, unde o zi întreagă delegații cu această responsabilitate s-au plimbat de colo colo să cumpere diverse materiale și alimente necesare campului. În acest timp, unii dintre noi ne-am văzut puși în fața parinților de lupișori, care încă află cum e să le plece copii de acasă și cum și ce trebuie să le pună în rucsaci.
Pentru unii dintre lideri și seniori, campul începe mai devreme. Ziua 0, de care a auzit toată lumea, e cea mai importantă și mai frumoasă zi:D. Cei mai viteji și mai curajoși sunt aleși să meargă mai devreme în camp pentru a arăta de ce sunt în stare. Ei sunt cei care cară materiale, încep să instaleze corturi și plimbă lăzile cu unelte dintr-o parte în alta o zi întreagă. Vă asigur că nu oricine poate face asta.
Made by Iuli Gus
A doua zi începe nebunia. Rucsaci, saci de dormit și izoprene, părinți emoționați, borcane de dulceață, cercetași agitați care mișună peste tot..toate le vezi înainte de plecare. După plecatul de dimineață cam tot ce îți dorești de la drumul lung, e să poți dormi, măcar un pic. Însă puțin sunt cei care și reușesc. Ziua 1 e zi de construcții. Întotdeauna. După ce fiecare își asează corturile, printr-o împărțire și alegeri eficiente, fiecare patrulă e desemnată să facă o anumită contrucție de camp. Ca de exemplu dușurile, sau spălătoarele, frigiderul sau groapa de resturi, și nu în ultimul rând preferata tuturor, toaleta:D Toate încep în prima zi în forță. În Ziua 2 de altfel e cam același lucru. Construcțiile trebuie finalizate. Se construiește și catargul și adăposturile în fiecare subcamp, și unii chiar și mese. Anul ăsta a fost și mai special.
Made by Andrei Avram
Pentru prima dată în istorie am avut apă caldă la duș. Și nu călâie, încălzită de soare. Mă refer apă caldă ca la mama acasă. Absolut magic. Ne-o fost mai mare dragul să mergem seara la duș. Conceptul a fost simplu: apa trecea printr-un calorifer, sub care era făcut foc, și apoi urca într-un cubitainer (un fel de butoi cubic mare pus într-un turn) de unde apa curgea cu presiune la dușuri. Simple as that!
Ziua 2 s-a încheiat într-un mod tare frumos. Deschiderea oficială a campului. Pentru că trebuia să fie specială și în temă cu Olimpiada în Bocanci, comitetul de organizare a pus la punct o întreagă..capodoperă. Povestea generală e cam așa: flacăra olimpică vine de departe și este înmânată unui ciclist care coboară cu ea și i-o dă unui alergător, care o transmite mia departe unui canotor, care o da mai departe unui alpinist, care o împarte fiecărei țări participante la olimpiadă.
Made by Andrei Bregar
Acum imaginațivă toate acestea că sunt reale, iar cei implicați au fost costumați în funcție de persoana pe care o reprezentau. Cel mai greu a fost pentru ciclist care a trebui să coboare o panta, pe bicicletă și cu flacăra în mână, dar și pentru canotor care trebuia să și vâslească și țină flacăra și să își țină și echilibrul. Cele 9 țări participante (că atâtea patrule am avut, fară lupi și cu tot cu seniori) au aprins fiecare câte o sfoară, iar cele 9 sfori se întâlneau într-un punct și aprindeau torța olimpică. Cine a văzut deschiderea de la Olimpiada din acest an, își poate imagina mai ușor despre ce vorbesc eu aicea. Evident că nu au lipsit din această seară focul de tabără, carțile de cântece (sau ridicarea notelor (pe portativ) cum i s-a mai spus) și să nu uităm de Roșu Aprins. Spre deosebire de alte campuri, am avut și vizitatori. Cristi Moldovan, Bogdan Pater, Sergiu (trupa Ad-hoc) și Adi Creața ne-au încântat cu prezența și s-au minunat de ingeniozitatea noastră cu apa caldă:D
Multe s-au întâmplat de când nu am mai intrat pe aici. Și nu am intrat de mult… În principiu am cam fost ocupată să îmi petrec vacanța de vară și să mă bucur cât mai mult de ea în loc să stau pe net. Deși principiul a fost bun, tot am pierdut vremea aiurea pe net și n-am scris nimica. S-au cel puțin nimica aici.
Ce am descoperit vara asta? Că ador să merg la cățărat. Că e o senzație superbă să ajungi sus. Să ști că totul ți se datorează ție și muncii tale. Mi-a plăcut de prima dată. Îmi place și vreau să merg în continuare, cât îmi permite timpul.
Am petrecut o perioadă și la bunici vara asta. Ideea de a merge vara la bunici probabil că o cunoaștem cu toții și ne amintește de copilărie. Eu de vreo 2 ani încoace încerc oarecum să recuperez faptul că în copilărie nu prea mergeam să stau pe acolo. Anul acesta nu doar că am aterizat vreo 2 săptămâni la țară, dar m-am și distrat la nebunie. Am fost la Weekend noaptea, am înotat cât pentru tot anul, am fost în vizită la colegele de facultate în Luduș, am văzut și Reghinul și am fost și la grătare noaptea (sau mai bine zis la răsărit), la pădure. Din păcate nu am fost toți verișorii acasă, dar întotdeauna există și un la anul.
Campul Centrului Local este în fiecare an ceva deosebit și rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. Tema campului a fost Olimpiada în Bocanci, puțin inspirată din Jocurile Olimpice. Ca și program, am avut 2 zile de constrcții, hike de 3 zile, olimpiada și un cross country game, iar la final o super fiestă. Construcțiile să zicem că nu sunt chiar pe gustul meu. Deși înțeleg conceptele și știu cam ce și unde ar trebui să fie, nu ma prea descurc eu cu atâtea noduri (promit să învăț până la anul, sau cel puțin să ma străduiesc), dar am făcut pe fotograful prin camp :D. Hike-ul a fost unul superb. Deși nu sunt de acord ca exploratorii (chiar dacă urmau să treacă la seniori și ei) să meargă cu seniorii în hike, am într-un final. În prima zi am mers mult și fără prea multe rezultate, propunerea era sa avem un hike în care să trecem pe lângă obiective. Cu toate astea, a doua zi a fost minunată. Am văzut Cetățile Rădesei și Chile Someșului Cald unde aș mai merge încă odată, chiar și azi. Iar a treia zi am fost prin Cetățile Ponor (la balcoane) și Cheile Galbene. Olimpiada? Să zicem că prima mea experientă reală cu lupii. Îs prea mici, și mulți și la unele chestii chiar au nevoie de ajutor (gen ski pe iarbă :P). Dar în principiu se descurcă și îs niște scumpi. Felicitări AȘTIA (adică patrula mea din camp)!- câștigătorii de la ramura exploratorii. Cross country game-ul a fost ca de obicei o nebunie unde toată lumea aleagă de colo colo să realizeze diferite sarcini. Eu m-am bucurat ca o zeiță de tot ce era în jur (că doar ăsta era rolul meu), și pot spune că atâta mure n-am mâncat de când mă știu eu :D.
Campul de anul acesta a fost cu atât mai special cu cât atât eu cât și patrula mea am trecut prin momente grele, dar frumoase. Ei și-au depus promisiunea de seniori, iar eu cea de lider. Au fost niște momente foarte emoșionante. Am plâns și nu mi-e rușine cu asta.
Deși vara nu e chiar gata, pentru că urmează sesiunea pentru mine s-a cam terminat. Dar s-a încheiat frumos. Astăzi am mers într-o mică excursie cu ai mei pe Transalpina. Zona este superbă. Nu se compară deloc cu Transfăgărășanul. Drumul este bun, pe alocuri încă se mai lucrează, dar se merge chiar pe creastă. Peisajul? Fără cuvinte. Dacă aveți drum prin zonă bucurați-vă de peisaj, dacă nu aveți drum pe acolo..faceți-vă.
Nu multă lume știe de unde vine piticul, de ce imi place atât de mult sau de ce mi se zice și pitic.. Povestea a început acum ceva ani…
Eu am o soră. E mai mare decât mine. Cam cu 3 ani și jumate, poate chiar mai bine un pic. Probabil că deja se înțelege, adică e destul de evident că am fost parte din viața ei de liceu..ieșeam foarte mult cu ea și prietenii ei..de aici și faptul că întotdeauna eram cea mai mică din gașcă. Aici a început totul. Apoi am ajuns la cercetași. Când mi s-a propus să devin lider, mi-am dat seama că sunt cea mai mică. Și nu mă refer la înățime, ci la vârstă.Așa că draga mea surioară a început să îmi zică pitic.
Cam în vremea în care eram la început de cercetășie, am prins ceva desene drăgute la tv cu elefanți. Awaa..da..elefanței. Îmi amintesc și acum faza din film: era mama elefant și cu copilul elefănțel și copilul era foarte trist că el vrea sa fie mare. Și își tot întreba mama când o să crească și el mare. Și atunci răspunsul mamei a fost: Pitic, durează mult până crești mare !
De ce povestea? De ce acum? Pentru că azi e ziua copilului. E ziua noastră a tuturor. E ziua tuturor piticilor din lume! Să creștem mari (dar să rămânem mici), să avem parte de o zi frumoasă, fie ea și cu ploaie. Să ne bucurăm de fiecare moment al copilăriei noastre. La multi ani!
Florina Pauleti 