De ce scriu cand scriu

Îmi pun un pic problema că sunt persoana care comentează la articolele publice ale altor oameni, mai ales ale prietenilor mei, însă eu nu am mai publicat nimic de foarte multă vreme. Presupun că sunt puțin, ipocrită poate e un cuvânt prea mare pentru asta, răutăcioasă, pentru că atrag atenția oamenilor din jurul meu cu privire la acest aspect, dar consider important că atunci când publici ceva, fie pe un blog personal, fie pe un site, să încerci să transmiți oamenilor un mesaj. Oricare ar fi acel mesaj. Fie că încerci să îi motivezi, să îi inspiri, să le oferi opinia ta, să încerci să îi convingi de ceva sau pur și simplu să povestești o întâmplare sau o aventură, cred că e necesar să spui ce ai învățat tu din asta, cum te-a ajutat pe tine și ce poți să faci pe viitor. Altfel, e să fie!

Cred că atunci când scrii un text public, e bine să îți pui câteva întrebări, în funcție de mesajul pe care vrei să îl transmiți. Și da, e important să ai un mesaj. Personal le pun la final, din cauza stilului meu de a scrie, deoarece îmi structurez textul după ce îmi aștern pe foaie ideile sau dacă sunt în plin proces de creație artistică de moment, renunț la orice întrebare și scriu și încerc să găsesc lucrurile care m-au motivat pe mine și să le evidențiez în a îi ajută să îi motiveze și pe alții.

Ce văd eu important în momentul în care povestești o întâmplare/aventură.
-Cum ai ajuns să faci asta?
-Ce ai făcut?
-De ce ai făcut asta?
-Ce ai învățat?
-Cum te-a ajutat?
-De ce ar încerca și altcineva să facă asta?

Contează întradevăr mesajul pe care vrei să îl transmiți, însă revin, e important să existe unul.

Poza facuta cu aparatul lui Yeti in CCL2015
Poză făcută cu aparatul lui Yeti în CCL2015 când am început să scriu random o scrisoare către posesorul caietului.

Și pentru că m-am gândit să încerc să fiu un exemplu în această direcție, am decis că voi reîncepe să public articole pe blogul personal, adică aici, lucru pe care nu l-am făcut de ceva multă vreme. Dar să dăm vina pe un an interesant, pe o vară agitată plină de evenimente și pe lipsa mea de timp. Ce bine însă că a venit toamnă și sunt acasă, numa bine să mă bucur de timpul meu liber. Așa că îmi doresc să învățam să scriem.

În mod normal v-ați întreba de ce fac asta. Cel puțin eu asta aș întreba. De ce să scrii despre cum ai vrea să scrie alții? Pentru că îmi doresc să citesc articole de calitate, în primul rând. Îmi doresc să văd cât mai mulți oameni care scriu. Care scriu despre experiențele lor, despre acțiunile lor în comunitate și în cercul lor de cunoștințe, despre aventurile lor, despre călătorii și excursii. Despre orice. Cred că din fiecare experiență a vieții noastre învățam ceva nou, trebe doar să ne dăm seama ce. Și oricine poate învăța din experiență noastră. Pur și simplu putem să le povestim lucruri generale, despre excursia noastră la.. Alba Iulia (să spunem generic) despre cât de bine te simți în orașul ăsta, despre o super cetate de-a dreptul impresionantă care te lasă cu gura căscată și cu niște dureri de picioare (asta dacă nu încerci microbuzul electric sau o bicicletă de închiriat) și le stârnim și lor curiozitatea să viziteze orașul nostru. Nu vrei să ști despre ce microbuz vorbesc?

Inițial mă gândeam la articole publice, la a încuraja oamenii să scrie și pentru alți oameni. Pe parcurs însă mi-am dat seamă că nu e nevoie să fie public. Sunt oameni care sunt dispuși să încerce asta, pot să își aștearnă ușor gândurile pe foaie/leptop și să le trimită prietenilor și internetului larg fără să își facă probleme de părerea celorlalți. Dar sunt și oameni care nu pot asta. Fie că au impresia că nu știu scrie, că nu scriu bine, că nu seamănă cu ce au citit ei prin alte locuri. Nu vă simțiți obligați. Sugestia mea e să scrieți pentru voi.

Deschide un word, scrie data de astăzi și începe să scrii tot ce îți trece prin cap. Începe cu ce ai făcut astăzi, ce ai mâncat poate, dacă ai fost la plimbare sau nu, ce ai povestit cu prietenii, ce ai mai văzut pe internet, orice. Păstrează textul pentru tine. Dacă scrii în fiecare zi, nu contează cât de mult sau puțin, în câteva săptămâni o să se observe diferența. O să începi să cauți lucuri mai interesante despre care să scrii, din care poți învață ceva. Și e plăcut să recitești!

I do that. Acesta este al 19 text scris anul acesta, și primul din serie care este publicat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: