Posted on April 11, 2015April 11, 2015 in cercetasi, Uncategorized

După un an în Consiliul Centrului Local

Luna aprilie la cercetași înseamnă o groază de povești despre Adunări Generale, consilii, responsabilități, raporturi anuale.. așa începe fiecare primăvară. Anul acesta este unul cu atât mai agitat cu cât au loc alegeri la nivelul consiliului director al organizației, motiv pentru care întrebările și poveștile între adulții organizației nu puteau lipsi. Ceea ce însă m-a inspirat să încep acest articol este faptul că am întâlnit seniori și lideri ai organizației, cu experiență cercetășească, care nu cunosc modul nostru de organizare și mai ales informații despre ce și cum se întâmplă, fie ca e vorba de structură locală sau națională.

(more…)

Posted on April 18, 2013 in scouts

7 comportamente ale organizațiilor care învață continuu

1. Implicarea și consultarea membrilor la toate nivelele

2. Structuri organizaționale cât mai plate

3. Informație cât mai accesibilă

4. Încurajarea învățării și dezvoltării personale

5. Stimuli externi constanți la modul de gândire și dezvoltare a organizației

6. Abordare holistică a strategiei

7. Dezvoltare eficientă a lidership-ului la toate nivelele

Cele 7 comportamente nu sunt precizate în ordinea importanței, ci e o ordine aleatorie. Am auzit despre ele săptămâna trecută la un workshop (realizat de Diana), în cadrul Adunării Generale a Organizației Naționale Cercetașii României care a avut loc la Cluj. Cumva, mi-a rămas gândul la ce s-a povestit acolo și chiar sper să pot realiza în timp toate lucrurile astea. La cercetași, mare parte din aceste lucruri se întâmplă deja. Cercetășia înseamnă și implicare, în luarea deciziilor, în realizarea de activități sau evenimente, și asta nu doar la adulți, ci încă de la stadiul de lupișori, chiar dacă într-o formă mai simplă. Informația este de dorit să fie cât mai accesibilă pentru cei interesați, tocmai de aceea avem un site pe care încercăm să postăm toate informațiile pe care vrem să le transmitem, toate evenimentele la care participăm, fie ca e vorba de campuri, ieșiri sau întâlniri de lucru. De asemenea, consider că este foarte important să avem o dezvoltare continuă. S-au cel puțin spre asta tindem o viață întreagă. Cu trecerea timpului, să învățăm cât mai multe și să dăm la fel de multe mai departe. Omul când nu mai învață, moare. Din punctul meu de vedere, e important să existe stimuli externi pentru fiecare organizație. Să existe parteneriate cu alte organizații, implicare în activități noi și cât mai diverse.

Workshop-ul se încheiase cu o întrebare. Ce ți-ai dori să se întâmple în următorii 3 ani la tine în organizație? Ce ai vrea să schimbi? (poate nu a fost chiar asa întrebarea, dar asta era ideea :D)

Ce îmi doresc eu? Să creștem, să ne dezvoltăm și nu în ultimul rând să văd mai multă implicare și responsabilizare a exploratorilor.

Posted on December 12, 2012December 12, 2012 in cercetasi, scouts

Frunză verde meserie, Unitate Prietenie

Știu că nu are nici o legătură cu ce urmează să scriu, însă e o piesă pe care o recomand cu plăcere. M-am tot chinuit în ultimele zile să scriu ceva despre cele întâmplate la Festivalul Național Unitate și Prietenie. Nu știu de ce mi-e foarte greu să scriu despre asta.

Pentru cei care nu știu, festivalul, prescurtat UP, a ajuns în acest an la cea de a 15-a ediție. Tema evenimentului a fost Breslele Zilelor Noastre și s-a desfășurat la Alba Iulia, din 29 noiembrie și până pe 2 decembrie. Evenimentul este unul strict cercetășesc, și are scopul de a strânge exploratori, seniori și lideri din toate colțurile țării să sărbătorească împreună Marea Unire, Unitatea și Prietenia, prin activități și jocuri educative.

Pentru mine UP înseamnă oportunitatea de a învăța ceva, de a face lucruri noi, de a raspunde la situații neprevăzute, de a lucra în echipă, de a avea o echipă, de a revederea oameni dragi, de a cunoaște noi oameni, de a acumula noi experiențe. Anul ăsta am avut de toate. Mi-am dat seama cât de inocentă am fost anul trecut, câte lucruri puteam să le fac mai bine și câte de multe lucruri am învățat într-un an. Iar pentru asta le mulțumesc celor care m-au ajutat.

Ca de obicei am avut o echipă de oameni fantastici. Eu zic că ne-am făcut treaba bine, reacțiile participanților au fost bune, nu am auzit plângeri. Întotdeauna există loc de mai bine, dar ne descurcăm. La anul sigur va fi mult mai bine.

Eu am avut treaba cu imaginea, și am început să lucrez pentru UP cu mult înainte să înceapă. Și recunosc că în prima zi a festivalului, ceea ce îmi doream era să treacă odată. Știam că vor urma 4 zile grele, fără somn, cu mâncare de la fast food și oboseală continuă. Iar când s-a terminat, și am dormit o groază (vreo 18 ore cu pauză de masă, și încă vreo săptămână dupaia minim 10 ore pe noapte) îmi doream să fiu din nou acolo, într-o sală cu 350 de cercetași. Mi-aș dori să merg însă într-un an ca și participant, să văd cum e să vi la UP, să simt și eu emoția, unitatea, prietenia.

Iar în încheiere…(drum rolls).. vreau să vă mulțumesc vouă celor care ați fost acolo, care ați participat la activități, dar și vouă, cercetași din CL Axente Sever, pentru că an de an tragem tare să realizăm cel mai frumos festival. Și felicitări pentru asta!

Pentru poze clik aici, pentru video aici și aici, și multe alte chestii despre festival găsiți aici.

Posted on October 20, 2012 in cercetasi

Gata Oricând de Cluj

În acest weekend la Cluj are loc Deschiderea Anului Cercetășesc, sau mai ușor, prescurtat DAC. Eveniment regional, organizat în fiecare an de un alt centru local, prin rotație. În 2012 a venit vremea Clujului să ne găzduiască:)

Momentan e a doua zi de activități, unde exploratorii au avut ateliere de chestii handmade, iar temerarii au făcut curățenie in Gradina Botanică. Iar dupămasă va avea loc turnirul, o competiție pentru toți participanții în parcul Central.

Weekendul a devenit și administrativ. Astăzi am lansat prima aplicație pentru site-ul UP15. Check it out:)

Posted on September 22, 2012 in cercetasi, scouts, vara

Inside Stories from CCL 2012- partea 3

Până acuma am avut asa: primele 2 zile au fost construcțiile (vezi partea 1), iar următoarele 3, cel puțin pe partea de exploratori a fost hike-ul (vezi partea 2). Între timp, cât explo erau în hike, temerarii au avut o zi de ateliere unde si-au construit fiecare o barcuță care trebuia să plutească pe râu la vale, iar lupișorii au ajuns cu bine în camp. Iar următoarea zi, temerarii au plecat în hike, fie în zona Padiș, fie la peșterile din apropiere.

De fiecare dată după hike, e nevoie de o zi mai relaxată. În general, cu toții avem febră musculară sau pur și simplu ne dor picioarele de la atâta mers. Astfel că ziua 6 s-a desfășurat în camp. Am avut ateliere de noduri, unde evident am învățat să facem câteva noduri numa bune pentru construcții, am avut un atelier de fotografie, unde ni s-au explicat componentele aparatului și cum ar trebui sa facem poze și alte chestii de gen, dar și un atelier muzical. Unii au învățat piese noi, alții să le cânte la chitară și unii sau distrat cântând la cahon. Astăzi s-au întors și temerarii din hike. Seara s-a încheiat cu foc de tabără, iar pentru prima dată după multe zile de camp am fost tot centrul local șa foc. Exploratorii au avut însă parte și de o surpriză- traseu de orientare pe noapte. Pentru unii a fost un test de a demonstra că sunt cu adevărat exploratori, iar pentru alții, că sunt pregătiți să devina seniori.

A doua zi a fost ziua de Olimpiadă. În prima parte au fost multe probe cu durata de 10 -15 minute, unde fiecare patrulă, de la toate ramurile de vârstă a trebuit să își arate îndemânarea. Am avut slackline, cățărat viteză coardă, ski pe iarbă, scosul merelor din apă, popice, aruncarea bocancului, traseul cu obstacole sau săritura cu sacul. Probele au fost în pricipiu individuale, fiecare participant aducând puncte echipei/patrulei sale. Dupămasa a fost dedicata probelor pe echipe. Fiecare ramura de vârsta având la final un câștigător suprem. Am avut bătaie cu izoprene și o probă de forță și coordonare. Seara am sărbătorit fiesta lupișorilor care urmau să plece a doua zi către casă. Și tindem să credem că a fost cea mai frumoasă fiestă de lupișori. Tot odată a fost seara în care s-au făcut depuneri de promisiune și trecerile la alte ramuri de vârstă. De data aceasta am ales să tinem aceste momente în jurul focului. Atunci s-au primit cele mai multe puncte imperiale și am văzut cele mai multe lacrimi. Lideri care și-au văzut patrula trecând la o altă ramură de vârstă și lupișori și temerari dornici de a trăi o nouă experiență. Și eu mi-am văzut copii crescând mari. Au devenit seniori, cu gânduri a se remarca ca viitori lideri. Mă bucur că au fost prima mea patrulă, am învățat multe unii de la alții și cu siguranță nu ar fost același lucru fără ei. Am primit și eu o altă eșarfă- dar asta e o altă poveste:D.Seara a fost și Seara farfuriilor deschise unde fiecare parulă a gătit bunătățuri. De la șnițele, la tocăniță de ciuperci, rafaelo sau ciorbă de legume, cartofi prăjiți sau salată cu ton.

A 8-a zi de camp a fost ziua cu Cross Country Game. Adică a fost o zi întreagă de joc. De această dată lupișorii nu au participat, ei au plecat la amiază acasă. Povestea a fost că s-au format 4 regiuni care pentru a putea supraviețuii trebuiau să realizeze diverse sarcini pentru a primii galbeni. Cu cât aveau mai mulți galbeni se puteau duela cu alte regiuni și le puteau prelua teritoriul. Totul pentru a forma un oras, numit Grecia. Deși credeam că jocul va dura destul de mult, după masa de prânz, s-au făcut alianțele și s-au pus la baza planuri mărețe pentru a forma ceea ce urma să fie Grecia. Astfel că, am avut ceva mai mult timp să ne pregătim cu toții pentru fiestă. Și nu a fost orice fiestă. Fiecare a primit câte o medalie care simboliza reușita lor în cadrul Olimpiadei în bocanci. Și am avut parte și de o serie de scenete, foc de tabără, gomboți cu prune și multe multe cântece.

Uite asa s-a mai încheiat un camp. Am mai trăit o experiența frumoasă împreună și ne bucurăm pentru reușite. După ce am strâns totul din urma noastră…ne-am întors înnapoi în jungla orașului.

Posted on August 30, 2012August 31, 2012 in cercetasi, scouts, vara

Inside Stories from CCL 2012- partea 2

Cine reușește să citească tot primește 10 puncte imperiale:D

În partea 1 povesteam despre primele 2 zile de camp în care s-a construit, s-a ridicat orașul olimpic, iar participanții au trecut prin calificările la olimpiadă. Iar pentru că toți s-au descurcat foarte bine, în cea de-a 3-a zi au început probele adevărate. Proba 1- triatlon. Adică hike-ing, cave-ing și survive-ing, pe românește mersul pe munte, explorarea peșterilor și supraviețuire. Exploratorii și seniorii au fost primii care au plecat în hike. Și-au pregătit de cu seară trasele, s-au informat despre dificultatea lor și s-au pregătit sufletește.

Eu am avut plăcerea și onoarea de a merge în hike alături de patrula mea din camp (numită generic Ăștia) și o mică gașcă de seniori și lideri formată din Gopo, Ște, Ioana, Georgi și Andrei. Traseul ales: ziua 1 Gârda Seacă – Arieșeni – Cobleș – Cheile Galbene – campare în Glăvoi; ziua 2 Glăvoi- cetățile Rădesei – Cheile Someșului Cald – campare Glăvoi; ziua 3 Cetățile Ponorului prin peșteră. În principiu cam așa arăta schema acasă. Doar că nu s-a potrivit exact și cu ce a ieșit. Dar ajungem și acolo.

Anul ăsta am plecat în hike cu minimul necesar. Într-un ghiozdan de 25L mi-am îndesat sacul de dormit, un tricou, șosete de schimb și mâncare. Iar pe exterior prinse cu grijă izoprenul, geaca de ploaie și un polar. Așa ghiozdan ușor nu am avut niciodată într-un hike de 3 zile. Ca de obicei, întârziații pleacă ultimii, sau aproape ultimii. Deși ne-am propus noi să plecăm din timp, am lenevit ca ardelenii o groază. Până ne-am luat mâncare, până ne-am făcut bagajele, până ne-am spălat, până ne-am luat apă, până am urlat prin camp unii după alții..au trecut 2 ore. Și uite așa în loc că plecăm la 8 (că așa am zis noi ca ar fi ideal) am plecat la 10 (numa bine se făcuse căldurică).

Uite așa o gașcă de 9 cercetași voioși au pornit drept, drept, drept în sus. Și am urcat. Și am urcat. Și am crezut că nu mai ajungem sus. Și mergem noi ce mergem și ne dăm seama că ar fi mai dragut să nu coborâm în Arieșeni, ci să mergem pe coclauri (traseu pe sus pe creste) că e aproape așa. După o decizie democratică am ales varianta asta. Și tot mergem noi să găsim Vf. Cristesei (dacă nu mă înșală memoria). Doar că, n-am ajuns până acolo. Printr-o decizie la fel de democratică am luato drept, drept, drept în jos, la fel de voioși; mai puțin Andrei care nu zicea el nimic, dar dadea semne că nu-i place să coboare. Și coborâm, și ne mai uităm pe hartă, și mai coborâm, și mai întrebăm un nene, mai povestim cu o tanti..și într-un final ajungem în Cobleș. După o masă copioasă și apă cât să ne ajungă toată ziua, am pornit spre Cheile Galbene.

Și noroc cu sandalele că să mergi cu bocancii pe drum de tara e cam nasol. S-a lăsat noaptea, au apărut stele pe cer..iar noi eram tot pe traseu. Cu greu ne-am revenit și am devenit fericiți când am început să vedem lumini de la focuri de tabără, miros de grătare și plăcinte și muzică. Relativ fericiți. Oricum scopul nostru a devenit- hai să găsim ABC-ul unde se fac plăcinte (cele mai bune plăcinte). Spre uimirea noastră, vrednicii PPG și Mojo Jojo, în frunte cu Yeti, nu doar că au ajuns mai repede în Glăvoi, au făcut și Cheile Galbene și au avut aproximativ același traseu ca noi. Hei..avem și noi o scuză..suntem mai de demult, și noi am facut multe poze. Deaia a durat mai mult:D. Partea bună a fost că am mâncat împreună, am mai povestit una alta și am împărțit același adăpost (adică podul ABC-ului). Ce?? domnișoara ne-a recunoscut de acum 2 ani, plus că era destul de frig afară (în Padiș înghețase cu o noapte înainte). Așa că ne-am bucurat de căldura de la foc, de fasolea cu cârnaț, plăcinte și un somn la un pic de căldurică.

Ziua 2 a început în forță. Cafea (cola), plăcinte și citirea hărții. Am decis că ne vom întoarce să dormim în același loc, așa că gazda noastră a fost de acord să ne lăsam parte din bagaj în pod (adică sacii de dormit, izoprenele și parte din mâncare). Uite așa, gașca noastră de cercetași a pornit spre o nouă aventură. Și noroc cu sandalele că pe așa autostradă e nasol în bocanci. Drumul dintre Glăvoi și Padiș e super asfaltat. Ca în palmă. Iar pe alocuri se mai lucreză. Pe drum..am experimentat ratarea traseului, dormitul în timp ce umblii (ca indienii?), schimbarea direcției sau saltul ăla ca în școala generală. Au ieșit niște filmări..absolut geniale.

Deși am ratat puțin traseul, cu un pic de noroc am recuperat din timp cînd ne-au luat o familie de străini cu mașina până aproape de intrarea în Cetăți. Încă puțin de mers și am ajuns la destinație. La Cetăți am coborât prin peșteră unde spre uimirea nostră am văzut o grămadă de familii cu copii mici și chiar femei gravide. Peștera e superbă, nu e foarte mult de mers, dar ai aproape de toate. Peisaje, scări, lanțuri. Câteva poze ca să demonstrăm că am fost și am ne-am oprit la o mică gustărică (fie ea o eugenie, un baton făgăraș sau un corn cu ciocolată). La întrare în Cheile Someșului Cald, care în chiar acolo în zonă și meritau făcute dacă tot eram acolo, ne-am întâlnit cu Asfalt (o patrula de explo, gagici și Pătrat) care ne-au încântat cu o piesă din repertoriul lor- Tăte Șogorițăle.

PPG si Mojo Jojo in hike — Made by Andrei Avram

Cheile Someșului Cald mi-au plăcut enorm. Aș mai merge de n ori acolo. Chiar acuma de aș putea. Se încep frumos și ușurel. Apa nu era mare. Am inspectat și o peșteră draguță de unde curgea și apă, limpede limpede. Iar apoi am stat. Variantele erau următoarele: ori prin apă (poate că îi zice Someșul Cald, dar apa e tot rece, foarte rece) sau pe stancă pe burtă. După mici încercări Stefana a luat-o prin apă (unde riscai să te uzi până aproape de șolduri), iar Gopo a trecut pe stâncă. Au inspectat puțin terenul și ne-au transmis că se merită- trebuie să trecem. După ce am văzut un tătic cu multe fete care au trecut lejer prin apă, ne-am decis și noi. Varianta finală- apa. Și uite așa sandalele și-au dovedit încă odată utilitatea. De acolo a fost floare la ureche. Frumuseți peste tot, peisaje minunate. Nici nu mai conta daca intram prin apă (deja aveam picioarele înghețate). Iar Gopo zicea că e fain acolo. Iar cine era prin zonă cu siguranță a auzit asta..ca la, telefonul fără fir:D. Ne-am oprit undeva aproape de final zicem noi, că mergeam deja de ceva vreme și nu se terminau și nici ieșire în capăt nu aveau. Așa că ne-am întors aproape de locul cu pricina și ne-am urcat pe sus, pe la balcoane. Deși am ieșit puțin de pe traseu la un moment dat, ne-am descurcat exemplar. Am făcut și niște filmulețe cu PPG și Mojo Jojo trecând prin apă și am ajuns cu bine la ieșire.

A doua zi s-a încheiat așa cum ar trebui să fie toate serile de hike. S-au aproape toate. Am ajuns pe lumină în Glăvoi, ne-am așezat lângă foc, am mâncat plăcinte și ne-am pus la povești. Parerea mea e ca a doua zi e cea mai grea. Simțeam cum îmi amorțesc picioarele dacă nu le mișcam. Stateam întinsă pe o bancă lângă foc și în afara faptului că puteam adormi instant, simțeam că nu ma mai pot mișca. Și devenea și mai trist când trebuia să mă ridic de acolo. Dar am trecut cu bine, și nici febră musculară nu am avut. Noaptea ne-am adus însă o surpriză. Doi dintre prietenii noștrii, adică Marius și Dan, au venit în Glăvoi, știind că noi suntem acolo, pentur că le-am fost dor de camp, și de hike, și de noi. Îar noi ne-am bucurat nespus că am mâncat vinete:D. Cine a mai văzut așa ceva? Auzi că vinete în hike. Trebe trecut în calendar. Oricum planul lor era să rămână cu noi în hike, iar apoi să vină în camp.

Ce-a de-a 3 zi a fost scurtă, să zicem. Am pornit încă de la început cu rucsaci mai ușori. Și pentru că nu mai aveam atâta mâncare, dar și din cauza faptului că Marius și Dan erau cu mașina și au fost suficienți de draguți cu noi să ne care izoprenele și sacii de dormit. Am plecat spre Cetățile Ponorului, la balcoane (unde ne-am amintit cu drag de experiența de acum 2 ani, și ne-am făcut poze în aceleași locuri), iar apoi în Cheile Galbene. O să las pozele să vorbească de la sine. Locuri frumoase, pentru oameni echipați accesibile, porțiuni cu lanțuri și de preferat apa mică:D.

Să zicem că după o masă copioasă la ieșirea din Chei și o relaxare plăcută la soare..am ajuns foarte repede în camp.:D pam pam. Concluziile? Sandalele sunt minunate în hike, ușor de transportat, nu ocupă mult spațiu și sunt ușoare, și foarte foarte eficiente. Totodată hike-ul înseamnă prieteni, înseamnă aventuri noi, distracție și peripeții. Să te pierzi nu e neapărat un lucru rău. În hike se unește patrula și învățăm mai multe unii despre alții și unii de la alții. Mie mi-a plăcut mult hike-ul ăsta, pesoanele și locurile vizitate. Data viitoate într-o formație în care suntem toți seniori.

Mai multe detalii despre zilele ce au urmat..vezi partea a 3-a.