Atelier de Creative Writing

Acum câteva săptămâni mi-am făcut curaj și m-am înscris la un workshop. Deși cred despre mine că mă pot descurca în orice situație, că mă adaptez ușor la mediu și la oameni, câteodată îmi vine greu să merg de bună voie la acest timp de ateliere. Am ales însă de această dată să particip pentru că era despre scris. Mi-a atras atenția și mi-a strârnit curiozitatea. De ceva timp nu mai scrisesem nimic aici și cheful meu pentru scris se ducea ușor ușor în vacanță. Cumva, am văzut anunțul la fix. 

Ce vreau însă să spun e că mi-a prins bine. Am cunoscut o mână de oameni frumoși care au avut povești de împărtășit și de la care am încercat să învăț cât mai multe. Generații diferite, atitudini diferite, meserii diferite. Fiecare dintre noi cu propriile convingeri, cu neliniști, cu îngrijorări, cu oboseala acumulată de peste zi.

Ce am făcut la acest atelier? O să încerc să vă povestesc ce am făcut, o parte din tehnicile pe care le-am experimentat și trairile pe care le-am avut. Pentru că inevitabil, scrisul te face să simți.

Nu aș fi crezut că pot face din scris un job de zi cu zi
Scrisul despre scris la jobul unde scriu

Citesc și acum cu drag cele 11 lucruri pe care le-am remarcat în cameră. Pentru că acesta a fost primul exercițiu. Ne-am intrat ușor în mână și am încercat să găsim cele mai interesante lucruri prin camera, în jurul nostru. Vă voi împărtăși câteva dintre ele:

10 lucruri care mi-au rămas în minte

  1. O pereche de cercei pătrați, verzi și foarte draguți care îmi plac
  2. Ar trebui să particip mai des la ateliere unde pot cunoaște oameni noi
  3. Cred că oamenilor le e frică să facă primul pas
  4. Ai observat că nu e nici un bărbat în cameră?
  5. Mi-am amintit că îmi doresc să scriu o carte doar a mea

Ce îmi doresc să scriu în continuare e defapt ce am scris atunci. Ce am scris într-o oră jumătate de atelier. Și credeți-mă că am și povestit cu lumea, am interacționat, am aflat care sunt pasiunile lor și ceea ce le place să facă, să scrie.

Era sigură ca o să plece la Hong Kong, dar ceva neașteptat s-a îmtâmplat în viața ei. Soțul ei i-a spus că o iubește mai mult ca niciodată și că își dorește ca familia lor să crească. Astfel că ea și-a făcut un test de sarcină, la doar o săptămână și a descoperit că e însărcinată. Era tot ce și-a dorit vreodată. Însă acest lucru o împiedica să mai plece din țară. Totuși ea a decis să mai aștepte până la momentul când va trebui să ia o decizie finală. Era o oportunitate prea mare pentru cariera ei; e prea greu să dea la o parte o asemenea șansă. Însă, cu câteva zile înainte i-a picat fisa: erau doar femei acolo. Ceea ce însemna că indiferent de situație își va putea crește copilul în siguranță, cineva va avea grijă de ea și copilul ei. Decizia se pare că a fost luată, mai simplu ca niciodată. Cert e că, câteodată avem nevoie doar de un singur lucru pentru a lua decizia cea mai bună. E ca și cum ți-ai alege o sandală atunci când îți place culoarea.

Nu atuncați cu roșii. Textul e publicat așa cum l-am scris atunci. La ora 8, într-o seară de iunie ploioasă. Nu știu cum am ajuns la această poveste. Nu știu de unde a venit acest personaj și nu vom face o interpretare a textului. Și e un pic complicat de zis dacă sunt de acord cu ceea ce am scris: să pleci cu copilul în celalalt capăt al lumii nu e la fel de ușor precum cumpărarea unei sandale.. sau este?

Partea a doua a textului este însă un monolog, unul despre frică.

Știi foarte bine că încă mă descopăr, că încerc să aflu mai multe despre mine, despre ce vreau să fac. Poate dacă plec voi reuși să învăț mai multe despre mine, să învăț din experiență, să învăț de la alți oameni. Știu că asta înseamnă că îi voi lăsa pe toți în urmă, acasă, îmi va fi dor de ei, dar trebuie să fac asta. Pare că fug de mine, de responsabilități, de viața adevărată, dar simt că trebuie să mă descopăr. E singura modalitate. Nu, nu mă ascund în spatele camerei, ci prin ea văd lumea așa cum este ea. Îmi place să fac portrete, să fotografiez personaje, știi deja asta. Mă ajută să fiu liniștită și împlinită, să pot să gândesc și să mă răzgândesc.

Îmi doresc ca pentru o vreme să mă pierd de toate, să las în urmă totul și să o iau de la capăt, de la zero. Sper că înțelegi, pentru că doar tu mă înțelegi.

Ca să vezi de unde legătura, personajul meu era o tânără domniță, fotograf. La 21 de ani studiază arhitectura în America și îi place munca de voluntariat, iar aspectul fizic deși contează foarte mult pentru ea, încearcă constant să se convingă că nu e așa.

Nu mi-a fost niciodată greu să scriu, în adevăratul sens al cuvântului. Am scris și scriu de plăcere. Dar surprinzător, nu sunt întotdeauna încântată ca cineva să citească ceea ce scriu înainte de a apuca să îmi revizuiesc textul. Lucru care m-a lua pe neașteptate la finalul atelierului, când a trebuit să citesc una din povestioarele mele. Un pic de emoție și un strans din dinți și asta a fost. O să încerc data viitoare să citesc mai tare 😀

Recomand participarea la asemenea ateliere sau workshop-uri. În 1-2 ore poți să descoperi lucruri noi despre tine, despre cum te comporți în diferite situații. Cunoști oameni noi, cu pasiuni comune, descoperi diverse tehnici de lucru pentru dezvoltarea ta într-un anumit domeniu.

Iar fetelor, dacă citiți acum ceea ce am scris, dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și încurajările voastre. Nu am des ocazia să aflu părerea oamenilor despre cum și ceea ce scriu când nu mă pregătesc.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: