Inside Stories from CCL 2012- partea 2

Cine reușește să citească tot primește 10 puncte imperiale:D

În partea 1 povesteam despre primele 2 zile de camp în care s-a construit, s-a ridicat orașul olimpic, iar participanții au trecut prin calificările la olimpiadă. Iar pentru că toți s-au descurcat foarte bine, în cea de-a 3-a zi au început probele adevărate. Proba 1- triatlon. Adică hike-ing, cave-ing și survive-ing, pe românește mersul pe munte, explorarea peșterilor și supraviețuire. Exploratorii și seniorii au fost primii care au plecat în hike. Și-au pregătit de cu seară trasele, s-au informat despre dificultatea lor și s-au pregătit sufletește.

Eu am avut plăcerea și onoarea de a merge în hike alături de patrula mea din camp (numită generic Ăștia) și o mică gașcă de seniori și lideri formată din Gopo, Ște, Ioana, Georgi și Andrei. Traseul ales: ziua 1 Gârda Seacă – Arieșeni – Cobleș – Cheile Galbene – campare în Glăvoi; ziua 2 Glăvoi- cetățile Rădesei – Cheile Someșului Cald – campare Glăvoi; ziua 3 Cetățile Ponorului prin peșteră. În principiu cam așa arăta schema acasă. Doar că nu s-a potrivit exact și cu ce a ieșit. Dar ajungem și acolo.

Made by Andrei Bregar

Anul ăsta am plecat în hike cu minimul necesar. Într-un ghiozdan de 25L mi-am îndesat sacul de dormit, un tricou, șosete de schimb și mâncare. Iar pe exterior prinse cu grijă izoprenul, geaca de ploaie și un polar. Așa ghiozdan ușor nu am avut niciodată într-un hike de 3 zile. Ca de obicei, întârziații pleacă ultimii, sau aproape ultimii. Deși ne-am propus noi să plecăm din timp, am lenevit ca ardelenii o groază. Până ne-am luat mâncare, până ne-am făcut bagajele, până ne-am spălat, până ne-am luat apă, până am urlat prin camp unii după alții..au trecut 2 ore. Și uite așa în loc că plecăm la 8 (că așa am zis noi ca ar fi ideal) am plecat la 10 (numa bine se făcuse căldurică).

Uite așa o gașcă de 9 cercetași voioși au pornit drept, drept, drept în sus. Și am urcat. Și am urcat. Și am crezut că nu mai ajungem sus. Și mergem noi ce mergem și ne dăm seama că ar fi mai dragut să nu coborâm în Arieșeni, ci să mergem pe coclauri (traseu pe sus pe creste) că e aproape așa. După o decizie democratică am ales varianta asta. Și tot mergem noi să găsim Vf. Cristesei (dacă nu mă înșală memoria). Doar că, n-am ajuns până acolo. Printr-o decizie la fel de democratică am luato drept, drept, drept în jos, la fel de voioși; mai puțin Andrei care nu zicea el nimic, dar dadea semne că nu-i place să coboare. Și coborâm, și ne mai uităm pe hartă, și mai coborâm, și mai întrebăm un nene, mai povestim cu o tanti..și într-un final ajungem în Cobleș. După o masă copioasă și apă cât să ne ajungă toată ziua, am pornit spre Cheile Galbene.

Made by Irina Bumbuc

Și noroc cu sandalele că să mergi cu bocancii pe drum de tara e cam nasol. S-a lăsat noaptea, au apărut stele pe cer..iar noi eram tot pe traseu. Cu greu ne-am revenit și am devenit fericiți când am început să vedem lumini de la focuri de tabără, miros de grătare și plăcinte și muzică. Relativ fericiți. Oricum scopul nostru a devenit- hai să găsim ABC-ul unde se fac plăcinte (cele mai bune plăcinte). Spre uimirea noastră, vrednicii PPG și Mojo Jojo, în frunte cu Yeti, nu doar că au ajuns mai repede în Glăvoi, au făcut și Cheile Galbene și au avut aproximativ același traseu ca noi. Hei..avem și noi o scuză..suntem mai de demult, și noi am facut multe poze. Deaia a durat mai mult:D. Partea bună a fost că am mâncat împreună, am mai povestit una alta și am împărțit același adăpost (adică podul ABC-ului). Ce?? domnișoara ne-a recunoscut de acum 2 ani, plus că era destul de frig afară (în Padiș înghețase cu o noapte înainte). Așa că ne-am bucurat de căldura de la foc, de fasolea cu cârnaț, plăcinte și un somn la un pic de căldurică.

Made by Iuli Gus

Ziua 2 a început în forță. Cafea (cola), plăcinte și citirea hărții. Am decis că ne vom întoarce să dormim în același loc, așa că gazda noastră a fost de acord să ne lăsam parte din bagaj în pod (adică sacii de dormit, izoprenele și parte din mâncare). Uite așa, gașca noastră de cercetași a pornit spre o nouă aventură. Și noroc cu sandalele că pe așa autostradă e nasol în bocanci. Drumul dintre Glăvoi și Padiș e super asfaltat. Ca în palmă. Iar pe alocuri se mai lucreză. Pe drum..am experimentat ratarea traseului, dormitul în timp ce umblii (ca indienii?), schimbarea direcției sau saltul ăla ca în școala generală. Au ieșit niște filmări..absolut geniale.

Deși am ratat puțin traseul, cu un pic de noroc am recuperat din timp cînd ne-au luat o familie de străini cu mașina până aproape de intrarea în Cetăți. Încă puțin de mers și am ajuns la destinație. La Cetăți am coborât prin peșteră unde spre uimirea nostră am văzut o grămadă de familii cu copii mici și chiar femei gravide. Peștera e superbă, nu e foarte mult de mers, dar ai aproape de toate. Peisaje, scări, lanțuri.  Câteva poze ca să demonstrăm că am fost și am ne-am oprit la o mică gustărică (fie ea o eugenie, un baton făgăraș sau un corn cu ciocolată). La întrare în Cheile Someșului Cald, care în chiar acolo în zonă și meritau făcute dacă tot eram acolo, ne-am întâlnit cu Asfalt (o patrula de explo, gagici și Pătrat) care ne-au încântat cu o piesă din repertoriul lor- Tăte Șogorițăle.

Made by Andrei Avram

Cheile Someșului Cald mi-au plăcut enorm. Aș mai merge de n ori acolo. Chiar acuma de aș putea. Se încep frumos și ușurel. Apa nu era mare. Am inspectat și o peșteră draguță de unde curgea și apă, limpede limpede. Iar apoi am stat. Variantele erau următoarele: ori prin apă (poate că îi zice Someșul Cald, dar apa e tot rece, foarte rece) sau pe stancă pe burtă. După mici încercări Stefana a luat-o prin apă (unde riscai să te uzi până aproape de șolduri), iar Gopo a trecut pe stâncă. Au inspectat puțin terenul și ne-au transmis că se merită- trebuie să trecem. După ce am văzut un tătic cu multe fete care au trecut lejer prin apă, ne-am decis și noi. Varianta finală- apa. Și uite așa sandalele și-au dovedit încă odată utilitatea. De acolo a fost floare la ureche. Frumuseți peste tot, peisaje minunate. Nici nu mai conta daca intram prin apă (deja aveam picioarele înghețate). Iar Gopo zicea că e fain acolo. Iar cine era prin zonă cu siguranță a auzit asta..ca la, telefonul fără fir:D. Ne-am oprit undeva aproape de final zicem noi, că mergeam deja de ceva vreme și nu se terminau și nici ieșire în capăt nu aveau. Așa că ne-am întors aproape de locul cu pricina și ne-am urcat pe sus, pe la balcoane. Deși am ieșit puțin de pe traseu la un moment dat, ne-am descurcat exemplar. Am făcut și niște filmulețe cu PPG și Mojo Jojo trecând prin apă și am ajuns cu bine la ieșire.

Made by Miha Ciobanu

A doua zi s-a încheiat așa cum ar trebui să fie toate serile de hike. S-au aproape toate. Am ajuns pe lumină în Glăvoi, ne-am așezat lângă foc, am mâncat plăcinte și ne-am pus la povești. Parerea mea e ca a doua zi e cea mai grea. Simțeam cum îmi amorțesc picioarele dacă nu le mișcam. Stateam întinsă pe o bancă lângă foc și în afara faptului că puteam adormi instant, simțeam că nu ma mai pot mișca. Și devenea și mai trist când trebuia să mă ridic de acolo. Dar am trecut cu bine, și nici febră musculară nu am avut. Noaptea ne-am adus însă o surpriză. Doi dintre prietenii noștrii, adică Marius și Dan, au venit în Glăvoi, știind că noi suntem acolo, pentur că le-am fost dor de camp, și de hike, și de noi. Îar noi ne-am bucurat nespus că am mâncat vinete:D. Cine a mai văzut așa ceva? Auzi că vinete în hike. Trebe trecut în calendar. Oricum planul lor era să rămână cu noi în hike, iar apoi să vină în camp.

Ce-a de-a 3 zi a fost scurtă, să zicem. Am pornit încă de la început cu rucsaci mai ușori. Și pentru că nu mai aveam atâta mâncare, dar și din cauza faptului că Marius și Dan erau cu mașina și au fost suficienți de draguți cu noi să ne care izoprenele și sacii de dormit. Am plecat spre Cetățile Ponorului, la balcoane (unde ne-am amintit cu drag de experiența de acum 2 ani, și ne-am făcut poze în aceleași locuri), iar apoi în Cheile Galbene. O să las pozele să vorbească de la sine. Locuri frumoase, pentru oameni echipați accesibile, porțiuni cu lanțuri și de preferat apa mică:D.

Să zicem că după o masă copioasă la ieșirea din Chei și o relaxare plăcută la soare..am ajuns foarte repede în camp.:D pam pam. Concluziile? Sandalele sunt minunate în hike, ușor de transportat, nu ocupă mult spațiu și sunt ușoare, și foarte foarte eficiente. Totodată hike-ul înseamnă prieteni, înseamnă aventuri noi, distracție și peripeții. Să te pierzi nu e neapărat un lucru rău. În hike se unește patrula și învățăm mai multe unii despre alții și unii de la alții. Mie mi-a plăcut mult hike-ul ăsta, pesoanele și locurile vizitate. Data viitoate într-o formație în care suntem toți seniori.

Mai multe detalii despre zilele ce au urmat..vezi partea a 3-a.

Advertisements

3 thoughts on “Inside Stories from CCL 2012- partea 2

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: