Vedeți voi, timp de un semestru întreg, chiar dacă mă vedeam cu aceleași fete în fiecare zi, întâmplător pe hol, sau la bucătărie spălând vase, nu ne-am salutat niciodată. Dar, a venit perioada de restanțe. Aici vroiam să ajung. În perioada de restanțe, lumea e diferită. A învățat să salute, e sociabilă, îți zâmbește. Azi dimineață am rămas de-a dreptu’ surprinsă când o domnișoară mă saluta voioasă pe coridor. Doar că acum problema e că sunt 2 la fel, gemene, și nu știu care din ele ma salutat. Dar mai e o săptămână, timp destul să ne cunoaștem.

La fel e și la școală. Zice că în restanțe cunoști cei mai faini oameni. Afli lucruri noi, interesante, de la persoanele de la care nu te aștepti. Nu că mi-ar place perioada asta, dar are și ea farmecul ei.

Concluzie: Omul se schimbă în perioada de restanțe. Trist că-l ține doar o săptămână.

O să încep prin a zice că îmi e dor de munte, de patul meu de acasă, de cercetăsie, de mâncare gătită, de o seară de folk… În schimb, e ger afară, e iarnă, am avut zăpadă, am fost la BCU, vreau să merg la o expoziție foto, și e sesiune…

Partea cu dorurile mele, rămâne tot așa. Până nu trece sesiune și gerul de afară nu prea am ce face. Poate la partea de folk, da întâmplarea face că toate concertele bune sunt în serile dinaintea examenului. Și cu mâncarea gătită e cu dus-întors: la un moment dat te saturi de cartofi prajiți sau fierți, iar ciorba de acasă se termină în 3 zile.

Revenind la ce s-a mai întâmplat în viața mea..e sesiune. Deși asta cam zice tot, toată lumea știe că lucrurile cele mai bune se întâmplă în pedioada asta. Recunosc că nu am participat la nici o activitate măreață, nici nu am pierdut vremea foarte mult aiurea. Am încercat să învăț la BCU- and it works. Deși mi-am picat examenul la care am învățat acolo. Trebuie să recunosc că și pauzele sunt mai amuzante, mai vezi oameni, mai socializezi, iar faptul că lumea mai și învață în jurul tău e motivant.

No cam atat. V-am pupat.

Pitic

Am avut parte de tot felu de experiențe și am încercat o grămadă de lucruri noi, dar nu despre asta o să vă povestesc astăzi. După atâta agitație de un an de zile, am avut nevoie de o pauză, de la tot ce înseamnă cercetășie. Bine poate nu chiar de la tot, însă recunosc că m-am detașat. Dar, cum omul în sesiune își găsește tot felul de noi activități, am început o nouă acțiune la nivel de patrulă.

Pentru că au fost mici probleme la nivel de patrulă, unii au trecut la seniori, apoi nu a mai fost implicare, au urmat noi recrutări, iar acum am ajuns la o medie de 7 exploratori dornici de noi experiențe. E sesiune și timpul alocat pentru cercetași e inevitabil mai mic, m-am gândit la o mică activitate care poate fi făcută de departe. Cu ajutorul telefonului mobil și a nenumăratelor mesaje pe care nu le folosesc niciodată, am început o nouă acțiune pentru a menține legătura cu patrula.  Astefel, periodic, exploratorii mei primesc câte un mesaj cu un citat motivațional sau o mică provocare, la care nu sunt obligați să răspundă, nici măcar să realizeze provocarea. Tot ce trebuie să facă e să se gândească ele, iar dacă li se pare interesantă să facă ceva în privința asta.

Chiar de la început, când le-am descris ceea ce urma să fac am primit un feedback pozitiv din partea lor, care trebuie să recunosc ma încurajat. Astfel că am ajuns la 5 mesaje (RGP ziceți voi dacă e mai mult), în care au primit 2 provocări și restul citate. Personal sper să învețe ceva din ceea ce le trimit, eu sigur rețin câte ceva.

”N-ai de ce să urăști diminețile. Nu uita că o dimineață e întotdeauna un nou început. Începutul unei zile cu posibilități infinite”. (Motivonti.ro)

P.S. Avem nevoie de o poză de patrulă.

În ajun, de vreo doi ani, am plăcerea de a merge cu sora mea și cu gașca ei din liceu, iar următoarea noapte e rezervată pentru gașca de la cercetași. Au fost două nopți lungi, însă frumoase. Am râs, ne-am distrast, ne-am vizitat unii pe alții, ne-am bucurat familiile pe unde am umblat (să primești 15 oameni în casa ta, e o adevărată plăcere) și am gustat din cele mai delicioase preparate.

Vreau să vă urez Sărbători fericite (deși sunt pe final) și sper că Moșu’ v-a adus tot ce v-ați dorit. Și da..Moș Crăciun există, dar asta este o altă poveste…. Să fiți fericiți și sănătoși, să ne auzim cu bine în anul care vine!

În această vară, la RoJAM, s-a prezentat pe acolo pe post de fotograf (unul bun de altfel), un tânăr domn pe nume Andrei. Am avut ocazia de a lucra împreună 2 săptămâni cât a stat el pe acolo și uite așa ne-am cunoscut. Când am auzit că are o trupă, că se lansează acum și au și concert..am zis că trebuie să mergem să îl susținem. Am convins-o pe colega mea de cameră să vină cu mine, ne-am căutat tricourile negre și largi din dulap, bocancii de sub pat și am plecat la concert. Trebuie să recunosc că îmi imaginam ce urmează, dar a fost mai mult de atât.

Mulți oameni dragi pe acolo încă de la începutul concertului ( Schlitz și Skullp au cântat în deschidere), muzică bunicică (cam mult pentru ce ascult eu de obicei), și o grămadă de băieți frumoși. Ne-am așezat frumos în rândul din față și a urmat show-ul. Imaginați-vă așa: pogo, oameni care sar, multe zâmbete, baieții din trupă purtați pe mâini- de mai multe ori, mult pogo, iar muzica…pot să zic că la un moment dat începi să te obișnuiești cu ea:). Mi-a plăcut. Am ajuns acasă și încă dădeam din cap. Aș repeta experiența oricând la un concert de-a lor.

Băieți drăguți,  simpatici, din câte am văzut și modești. Ce am reținut eu de la concert?? Diamonds are forever!! Rock on! Și felicitări băieți. Meritați din plin!

Din cauza unui cercetaș, cu care am avut plăcerea de a lucra pe acest domeniu încă din vară, m-a invitat să particip alături de el în speranța că mă va ajuta. Trebuie să recunosc că aveam ceva emoții cu vreo 2 zile înainte. De la cum ar trebui să mă îmbrac, la posibilitatea de a nu cunoaște pe altcineva acolo sau că voi întâlni bloggeri cunoscuți față în față.

Am ajuns pe la 9 jumate la locația unde avea să aibe loc, iar până să înceapă am avut timp de o cafea. M-am mirat de prezența tinerilor la eveniment, în numar foarte mare si majoritatea veniți din partea companiilor. Am avut ocazia să îi cunosc pe bloggarii din Alba, pe care deși ii citeam și știam de existența lor, nu am reușit să îi întâlnesc. Prima sesiune zic eu a fost cea mai amuzantă. I-am avut pe scenă pe Dragoş şi Alina de la tvdece.ro, pe Andrei Crivăţ de la Ebucataria.ro,  Katai Robi și Gabriel Oana gaben.ro (cel puţin aceştia mi-au rămas în minte). Am aflat  cât de importante au devenit videourile în online, despre cum să îți promovezi blogul, despre detergenți, cum să facem avioane, despre cât de important e să te simți bine când te apuci de așa ceva, iar dacă vrei să reușești trebuie să depui efort. Totodată, am aflat de campaniile online din Cluj, despre cele mai bune din acest an, dar și cele care urmează (obiceriuri sănătoase mi-a atras atenția foarte tare). Recunosc că la sesiunea a doua nu am prea fost atentă, n-am reținut multe lucruri, însă mi-a plăcut mult prezentarea lui Grant McKenzie, de la URSUS. De la ținuta și mișcarea scenica, la modul de a prezenta și prezentarea în sine. Am văzut ultimul video de promovare, și am gustat din noua bere specială de Craciun (va fi lansată în 21 decembrie la Cluj- Amber Ursus). Ultima sesiune a avut ca temă “Cum lucreaza bloggerii cu brandurile”, iar printre speakeri au fost Chinezu, Adi Hădean şi Groparu.

Recunosc că mi-a plăcut. Am mai cunoscut pe unii alții, am mai auzit e niște bloguri, de evenimente și campanii on/offline, dar mă voi gândi şi la ideea de a intra în comunitatea locala (fie ea Cluj sau Alba).

A trecut mai bine de o săptămână (sau făcut aproape doua până am reușit să gat textu asta) de când s-a încheiat cea de-a 14-a ediție a Festivalului Unitate și Prietenie, eveniment organizat în fiecare an la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României, de către cercetașii din Alba (adica noi). Ca să vă dau niște detalii așa în mare, au fost undeva la 300 de participanți, 100 de oameni în staff și câțiva invitați și vizitatori. Festivalul a durat 4 zile, din 30 noiembrie și până în 4 decembrie, iar cazarea a fost în incinta sălii de sport a Col. Naț. ”HCC” din oraș.

Pentru că anul trecut am fost tristă nu am reușit să ajung la UP (aveam ceva parțial la care trebuia să merg), de această dată am avut deosebita plăcere de a prelua rolul de coordonator media. Cam relativă treaba asta cu șefia, că am făcut tare multe chestii pe acolo. Dar să o luam așa ușurel, de la început.

Festivalul a început cu mult timp înainte pentru majoritatea liderilor de la noi. Din punct de vedere administrativ au trebuit găsite multe multe lucruri necesare bunei desfășurări a activităților, programul a trebuit pus la punct, iar echipa media a avut datoria de a promova festivalul în rândul cercetașilor din țară.

Eu m-am simțit foarte bine la UP. Mă așteptam la asta, la fel cum mă așteptam să îmi pierd nopțile, să ajut pe unde e nevoie sau să învăț lucruri noi. Concret, am avut din nou un ziar de făcut (deși dupa RoJAM am zis că nu mai vreau ziare- da chiar nu mai vreau ziare) și cu ajutorul Paulei și Ralucăi și Ioanei, a ieșit ceva draguț până la urmă. Eu sunt mulțumită de ele, le puteți vedea aici. Am ajuns să prezint alături de Vlad, festivitatea de deschidere. Am avut plăcerea de a urca pe scena în fața a 300 și ceva de oameni, de a vorbi la microfon îmbracată drăguț cu o rochiță de prințesă (și evident în bocanci). Nu credeam că o să mă descurc, da a ieșit ceva. Bine că nu sunt filmări:D. Recunosc, că în ultima noapte am cedat, n-am mai rezistat, am dormit prea mult, nu mi-am auzit telefonul, iar celei care a încercat să mă trezească n-am reușit decât să-i zâmbesc:)

După un asemenea weekend prelungit, am dormit 18 ore, însă pot să zic urlând în fața publicului larg că aș mai face asta încă odată, și nu numai. Mi-a plăcut și m-am simțit bine. UP-ul înseamnă oameni, prietenie, unitate, povești… Pentru mine anul cercetășesc începe cu UP.

Multe mulțumiri s-au spus după festival, dar vreau și eu să le zic mersi de ajutor la toți liderii și seniorii și explo care m-au ajutat pe partea de imagine, gagicilor care mi-au propus/convins să fac asta, și celor care la 5 dimineața îmi făceau masaj și mă luau în brațe (ca să iau un pic de forță). Mulțumim încă odată sponsorilor și partenerilor noștrii (aicea apar toți), lui Andrei de la CRR Alba, care m-a ajutat încă odată prin implicarea lui, prietenilor noștrii de la Plus Noi care ne-au băgat piesele lor în cap și acuma numa delea mai ascultăm, Cristinei Tătar care nu doar că a înregistrat imnul UP, dar a și venit să îl cânte alături de noi, și nu în ultimul rând tuturor cercetașilor care au venit la UP14. Ne vedem la anu!

Cu toate astea, cu două zile înainte de ziua mea am ieșit cu prietenii în oraș, iar cu o seară înainte de ziua mea am dat de băut unor oameni dragi. Simplu, nimic festiv, doar prieteni, fără pretenții și obligații. Ziua mea s-a dovedit însă a fi foarte frumoasă. Am primit mesaje frumoase, telefoane de la oameni dragi și multe multe urări de bine.

Ziua mea s-a continuat cu un weekend la munte. De mult așteptam să ies la munte, la o plimbare prin aer curat. Ieșirea de toamnă a seniorilor a fost ocazia perfectă. Ne-am strâns o mână bună de cercetași și am mers la Oașa la cabană. După un drum de două ore, în care ne-am și rătăcit puțin prin Petrești, și după o tură pe drumurile de munte pe care te simțeai ca pe mare când e furtună, am ajuns la cabană. Am cântat, am făcut de mâncare și ne-am jucat tot felu de jocuri de masă. Ca în fiecare an ne propunem să vorbim despre UP, însă nu reușim să facem prea multe. Ieșirea de toamnă e mai mult ca o vacanță în care ai face orice în afară de job. Am avut însă o surpriză: la masa de seară, mi-am primit cadoul de ziua mea (Thurn and Taxis și un accesoriu roz) și mi s-a cântat la mulți ani. Acolo, înconjurată de prieteni m-am simțit minunat, deși presimțeam că pun ei ceva la cale.

A fost o săptămâna interesantă, cu multe evenimente. Trăiesc viața ca la 20 de ani

Am plecat din camp la 9 dimineața pregătiți pentru o zi lungă. O zi în Vienna. Drumul nu a fost unul lung, deoarece eram doar la 2 ore distanță, așa că nu a durat mult până să ajungem.

Autocarul ne-a lăsat în față la Schonbrunn, unde împărțiți pe patrule am vizitat o parte din grădinile exterioare. După ce ne-am făcut un traseu, am plecat să vizităm orașul. Am văzut primăria, catedrala Sf Ștefan, Universitatea, Gazometrele, dar și Dunărea chiar de pe pod. Am încercat să vedem cât mai multe locuri, am mers și cu metroul, dar din păcate pentru că era duminică, nu erau și magazine deschise. La 8 am plecat din Vinenna și ne îndreptam spre casă.

A fost un drum lung și obositor, însă s-a meritat. La 9 dimineața am ajuns în Alba.

A fost un camp frumos, am vizitat multe locuri, am văzut multe lucruri noi, am descoperit ce înseamnă un camp internațional. Am reușit să ne adaptăm unor alte reguli și să ne facem prieteni.

P.S. Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care postez datele despre ultimele zile de camp însă nu am reușit să îmi fac timp.

Constat că tot mai rar îmi găsesc timp să fac lucruri care îmi plac, care mă fac fericită.

Astăzi mi-am amintit de cum am început să scriu câte o frază pe motivant.ro , cum mă emoționam când cineva îmi lăsa un comentariu. Apoi am început să scriu pe blog, pe alte site-uri, mi-am citit articolele în ziare, iar apoi am avut chiar propriul meu ziar(Jurnal de camp). În mai puțin de un an de zile am învățat să scriu articole de presă, cum se face scriptul unui film, dar și ce înseamnă să fi criticată pentru un cuvânt scris greșit.

Ce să zic…Îmi e dor să scriu pentru mine.

Zaz- Je veux